„Numai iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe șiretenii.”
23 Iulie 2021
„Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-și pună piciorul și s-a întors la el în corabie, căci
22 Iulie 2021
„El le-a răspuns: «Sunt evreu, și mă tem de Domnul Dumnezeul cerurilor care a făcut marea și uscatul!»”
21 Iulie 2021
„Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin grădină în răcoarea zilei: și omul și nevasta lui
20 Iulie 2021
„Credincios este Dumnezeu, Care v-a chemat la părtășia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.” (1 Corinteni 1:9)
19 Iulie 2021
„Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit; ci s-au
18 Iulie 2021
„…în care trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în
17 Iulie 2021
„Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști, știi când stau jos și mă scol, și de
16 Iulie 2021
„«Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, și căile voastre nu sunt căile Mele», zice Domnul. «Ci, cât
15 Iulie 2021
„Dacă voi zice: «Cel puțin întunericul mă va acoperi și se va face noapte lumina dimprejurul meu», iată
