„Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști, știi când stau jos și mă scol, și de departe îmi pătrunzi gândul”. (Psalmul 139:1-2)
„Când creștinii se adună laolaltă, ce face ca aceasta să fie considerată o adunare creștină? Singurul lucru care o face să fie o adunare creștină este că Dumnezeu este acolo, în mijlocul lor.
Două creaturi pot fi în aceeași încăpere, fiind totuși la milioane de kilometri distanță. Dacă ar fi posibil să pui un înger și o maimuță antropoidă în aceeași încăpere, nu ar exista nicio compatibilitate, nicio comuniune, nicio înțelegere, nicio prietenie; ar fi doar distanță, întrucât îngerul strălucitor și maimuța voioasă ar fi infinit de departe unul de altul, cu toate că s-ar afla în aceeași încăpere.
Când ajungem la lucruri intelectuale, spirituale sau sufletești, atunci spațiul, materia, greutatea și timpul nu au niciun sens.
Dacă un necredincios vine la biserică duminica dimineața și stă în aceeași bancă în care se află un credincios, ei se află la kilometri întregi distanță, în privința celor spirituale. Nu există nicio părtășie acolo. Miezul părtășiei creștine este faptul că Dumnezeu este prezent, dar mai mult decât atât, noi cunoaștem efectiv prin trăire prezența lui Dumnezeu în mijlocul nostru. O persoană nemântuită nu poate trăi niciodată asta; pe de altă parte, aceasta ar trebui să fie trăirea constantă a creștinului.
De cine să mă tem, de cine să-mi fie groază,
Când mă sprijin de brațe veșnice?
Am pace binecuvântată cu Domnul meu așa aproape,
Când mă sprijin de brațe veșnice.
Elisha A. Hoffman (1839-1929)
Un răspuns personal
Dumnezeule drag și Tată al Domnului nostru Isus Hristos, părtășia de care mă bucur cu frații mei credincioși se datorează părtășiei mele cu Tine. Mă rog să rămân în aceeași părtășie până când ne vom întâlni toți în cer. Amin!”[1]
[1] Textul a fost preluat din ,,Umblarea mea zilnică” (A. W. Tozer). Prin această lucrare, tinerii Bisericii Baptiste Elim Oradea doresc să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.