14 aprilie Ispita ca parte a vieții „Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale
Înainte de călătorie
13 aprilie Înainte de călătorie „Fă-mă să aud dis-de-dimineață bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea
O armonie cerească
12 aprilie O armonie cerească „Vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ.” (Matei
O lecție valoroasă
11 aprilie O lecție valoroasă „Veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi.” (Ioan 8:32) Atunci când
Cum să stai în prezența lui Dumnezeu
10 aprilie Cum să stai în prezența lui Dumnezeu „Iacov s-a trezit din somn şi a zis: <<Cu
Dumnezeu poate, vrea și o va face
9 aprilie Dumnezeu poate, vrea și o va face „Da, El este stânca și ajutorul meu, turnul meu
Să avem candela aprinsă
8 aprilie Să avem candela aprinsă „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe
Din interior către exterior
7 aprilie Din interior către exterior ”De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci, chiar dacă omul nostru
O viață în care Dumnezeu e prioritar
6 aprilie O viață în care Dumnezeu e prioritar „Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat
O inimă cinstită și generoasă
5 aprilie O inimă cinstită și generoasă ”Hoțul trebuie să dea înapoi ce este dator să dea.” (Exodul
