1 Decembrie 2021

                        1 Decembrie

Când gânduri negre se frământă cu grămada înlăuntrul meu,

mângâierile Tale îmi înviorează sufletul.

Psalmul 81:19

Am petrecut puțin timp cu Domnul în fiecare zi și am fost copleșit cât de bun a fost Dumnezeu cu mine cât de perfect bun și binevoitor a fost. Meditarea la bunăvoință și binecuvântările Sale din viața mea a produs în mine un real spirit de recunoștință.

            Dacă se uită cineva la mine, poate vede un gentleman puțin chel, care pare a fi un sfânt. Dar frate, nu mă cunoști. Nu-mi cunoști trecutul; și nu-mi cunoști ispitele. Pur și simplu nu mă cunoști. Să nu vă faceți idei false despre niște aripi de înger aflate pe spatele meu. Pur și simplu nu sunt un astfel de om. Dacă nu ar fi fost harul lui Dumnezeu, acum m-aș prăji în iad sau aș lâncezi în pușcărie. Dacă bunătatea lui Dumnezeu nu m-ar fi găsit, nu m-ar fi înconjurat și nu m-ar fi iertat, guvernul Statelor Unite m-ar fi aruncat undeva în spatele gratiilor cu mult înainte de asta.

            Trebuie să mărturisesc că Dumnezeu, bunătatea Sa afectuoasă, mi-a făcut viața rezonabil de decentă, și nu pentru că eu sunt bun, ci pentru că El e bun.

Spre siguranța Stâncii

Care mai înaltă decât mine e,

Sufletul meu în conflictele

Și necazurile sale va fugi;

Atât de păcătos, atât de trudit, al Tău,

Al Tău voi fi.

Tu, binecuvântată Stâncă a Veacurilor,

În Tine mă ascund.

William O. Cushing (1823-1902)

Laud numele Tău minunat, Hristoase!

Mă bucur nu de realizările mele,

ci de bunătatea Ta care mi-a dat posibilitatea

să fac ceva cu viața mea pentru cinstea și slava Ta.

Amin și amin.