17 august
„Dar Tu, Doamne, ești înălțat în veci de veci!” (Psalmul92:8)
Îmi place să cânt, mai cu seamă vechile imnuri ale bisericii, care Îl înalță și Îl preamăresc pe Dumnezeul pe care Îl iubesc.
Nu demult, am auzit unele dintre noile cântece care devin populare, mai ales în bisericile evanghelice. În ce mă privește, îmi este greu să cânt unele din aceste cântece noi.
Eu mă delectez cu vechile imnuri ale bisericii. În fiecare zi a vieții mele cânt, destul de fals, un vechi imn ca parte a închinării mele. Face parte din legătura mea cu Dumnezeul pe care Îl slujesc. Problema mea este că, atunci când lași deoparte vechile imnuri ale lui Wesley, Montgomery și Watts, și ale celorlalți care subliniază „Tu ești, Tu ești, Tu ești, Dumnezeule, Tu ești,” valurile te poartă într-o altă mare. Tema multor cântece de azi ale fundamentalistului modern este: ”eu sunt, eu sunt, eu sunt, eu sunt.”
Mi se face greață de toate aceste „eu sunt.” Știu că putem depune mărturie și avem dreptul să o facem; și, din când în când, un imn bun este o mărturie. Cred că am exagerat cu asta, precum am exagerat cu aproape orice altceva.
Țelul meu este să mă întorc la: „Tu ești, Dumnezeule, Tu ești.”
Când Hristos în mijlocul strigătelor entuziaste va veni și mă va lua acasă,
Ce bucurie îmi va umple inima! Atunci mă voi pleca cu smerită adorație
Și acolo voi proclama: ce mare ești Dumnezeul meu!
(CarlBoberg)
Un răspuns personal
Duhule Sfânt, inima mea este provocată în fiecare zi să înalțe numele Domnului Isus Hristos în laudă. Tot ce pot spune este doar: ce mare ești, Dumnezeule. Amin. [1]
[1]Textul a fost preluat din ,,Umblarea mea zilnică”(A.W. Tozer). Prin această lucrare, tinerii Bisericii Baptiste Elim Oradea doresc să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.