7 Iunie
Deuteronom 11; Psalmul 95–96; Isaia 39; Apocalipsa 9
PĂRINŢII MEI AU FOST DESTUL DE SĂRACI — nu în sensul sărăciei cumplite întâlnite în cele mai grele mahalale ale lumii, ci săraci după standardele nord-americane. Tatăl meu era pastor. Înainte să mă nasc, încă în perioada de la sfârşitul Marii Crize Economice, tata a dus cu un mic cărucior alimentele strânse într-o zi de Crăciun pentru cei nevoiaşi. Apoi s-a întors în apartamentul închiriat de părinţii mei, unde singura mâncare pentru masa de Crăciun era o conservă de fasole. Părinţii mei I-au mulţumit lui Dumnezeu pentru aceasta — iar chiar în timp ce se rugau, au fost invitaţi să ia masa împreună cu alţii.
Îmi amintesc multe situaţii din copilăria mea când familia noastră se ruga ca Dumnezeu să ne poarte de grijă — de exemplu, când apăreau facturi medicale uriaşe şi nu ne permiteam asigurare medicală — iar El întotdeauna răspundea. Când am plecat de acasă pentru a merge la universitate, părinţii mei au economisit cu mare grijă; în acel an mi-au trimis zece dolari. Pentru ei era o sumă mare. Eu trebuia să mă întreţin singur, aşa că munceam şi studiam în acelaşi timp. Au fost multe dăţi când am stat două sau trei zile fără mâncare, bând multă apă ca să-mi liniştesc stomacul care chiorăia, rugându-L pe Domnul să îmi poarte de grijă şi temându-mă că va trebui să renunţ la studii. Dumnezeu mi-a împlinit întotdeauna nevoile — uneori prin mijloace simple, alteori prin intervenţii uimitoare.
Astăzi mă uit la copiii mei şi îmi dau seama că, deşi se confruntă cu alte feluri de încercări şi ispite, până acum nu au cunoscut nimic asemănător lipsurilor adevărate (faptul că nu primesc tot ce îşi doresc nu se pune!). Apoi citesc Deuteronomul 11, unde Moise face o distincţie între generaţii: „Aduceţi-vă aminte astăzi că nu copiii voştri au văzut şi au cunoscut pedeapsa Domnului Dumnezeului vostru, măreţia Lui, mâna Lui cea puternică şi braţul Lui întins, semnele şi lucrările pe care le-a făcut în mijlocul Egiptului împotriva lui Faraon, împăratul Egiptului, şi împotriva întregii lui ţări” (11:2-3; vezi şi 11:5). Nu, nu copiii au văzut acestea. „Ci ochii voştri au văzut toate lucrările mari pe care le-a făcut Domnul” (11:7).
Ce concluzie trage Moise din această diferenţă între generaţii?
(1) Generaţia mai în vârstă trebuie să fie grabnică în ascultare, datorită tuturor lucrurilor pe care a avut ocazia să le înveţe (11:8). Iată-mă pe mine îngrijorat de experienţa limitată a copiilor mei, când primul lucru pe care îl spune Dumnezeu este că eu sunt cel fără scuză.
(2) Generaţia mai în vârstă trebuie să transmită în mod intenţionat şi constant copiilor ceea ce a învăţat (11:19-21); din nou, responsabilitatea principală este a mea, nu a lor.
(3) Mai larg vorbind, binecuvântările legământului oferite de Dumnezeu poporului Său — aici accentul fiind pus pe ţară şi pe belşugul ei — depind de primele două aspecte.
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.