26 Iulie
Judecători 9; Faptele Apostolilor 13; Ieremia 22; Marcu 8
Astăzi doresc să atrag atenția asupra a două aspecte regăsite la începutul și la finalul capitolului 13 din Fapte.
(1) Conducerea bisericii din Antiohia trebuie să fi fost extraordinar de diversă (13:1). Numele adevărat al lui Barnaba era Iosif. El era un levit din Cipru (4:36-37). Într-o perioadă în care biserica din Ierusalim creștea atât de rapid încât apostolilor le era probabil imposibil să-și amintească numele tuturor credincioșilor, acest Iosif s-a remarcat prin darul său deosebit de încurajare. Ca urmare, a primit o poreclă care reflecta caracterul său: Barnaba – Fiul Încurajării. Pe lângă Barnaba, mai era Simon, „numit Niger”, expresie care aproape sigur înseamnă „Simon cel Negru”. În lumea antică, spre deosebire de experiența britanică și americană, sclavia era legată de sistemul economic (oamenii care dădeau faliment se puteau vinde ca sclavi – vezi meditația din 11 martie) și de puterea militară; ea nu era limitată la o anumită rasă (astfel, puteau exista sclavi africani, englezi, evrei și așa mai departe). Prin urmare, nu era nimic neobișnuit în faptul că „Simon cel Negru” era unul dintre conducătorii bisericii. Despre Luciu din Cirene știm foarte puține. Se pare că și el, asemenea lui Barnaba, provenea din zona mediteraneeană, iar numele său arată că aparținea lumii elenistice. Manaen avea legături cu mica nobilime, întrucât fusese crescut împreună cu tetrarhul Irod. Mai apoi era Saul însuși, care la acea vreme era deja un evanghelist experimentat, întemeietor de biserici și învățător al Scripturii, cu cincisprezece ani de experiență și cu multe cicatrici care să o dovedească. În urma acestei chemări, el s-a implicat mai mult printre neamuri și a început să folosească numele asociat cetățeniei sale romane, Pavel (13:9). (Cetățenii romani aveau trei nume. Nu le cunoaștem pe celelalte două în cazul lui Pavel, deoarece „Pavel” era aproape sigur numele de familie. Saul era un nume în plus, păstrat în semn de respect pentru moștenirea sa evreiască.) Chiar și el era venit din altă parte, din Tars. Ce diversitate minunată găsim în biserica din Antiohia!
(2) După relatarea detaliată a predicii lui Pavel în Antiohia Pisidiei, ni se spune că mulți dintre neamuri „preamăreau Cuvântul Domnului. Și toți cei ce erau rânduiți să capete viața veșnică au crezut.” (Fapte 13:48). Este un exercițiu bun să privim la modurile în care cartea Faptelor, și chiar întregul Noul Testament, vorbește despre convertire și despre convertiți – iar apoi să folosim toate aceste exprimări și în vorbirea noastră, căci felul în care vorbim despre astfel de lucruri pe de-o parte reflectă, iar pe de alta modelează modul în care gândim la ele. Nu există niciun pasaj biblic care să vorbească despre „acceptarea lui Isus ca Mântuitor personal” (deși noțiunea în sine nu este în întregime greșită). Atunci de ce mulți adoptă această expresie și nu vorbesc niciodată în termenii versetului 48?
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.