27 Iulie
Judecători 10; Faptele Apostolilor 14; Ieremia 23; Marcu 9
Pavel evangheliza deja de 15 ani sau mai bine, probabil în zona Tarsului, înainte ca această ,,primă” călătorie să fie consemnată. Fără îndoială, el acumulase o experiență extraordinară în vestirea Evangheliei atât iudeilor, cât și neamurilor, așa încât, atunci când el apare în calitate de apostol întemeietor de biserici, nu este un tânăr în căutarea direcției, ci un lucrător matur și încercat.
(1) S-a spus adesea că oriunde mergea Pavel provoca fie o trezire spirituală, fie o revoltă, iar uneori pe amândouă. Desigur, această afirmație nu este pe deplin adevărată. În plus, o revoltă nu constituie neapărat un semn al autenticității lucrării: depine mult de context și de audiență, nu doar de predicator, de mesajul său sau de stilul său de comunicare. Totuși, observația conține un sâmbure de adevăr, iar acesta este strâns legat de îndrăzneala remarcabilă a apostolului.
(2) În primii ani ai Bisericii, persecuția creștinilor a fost aproape în întregime cauzată de iudei. Mai târziu, desigur, Imperiul Roman a declanșat persecuții mult mai severe, până când, la începutul secolului al IV-lea, împăratul Constantin a trecut de partea creștinismului. La început însă nu a fost așa. Este dificil să abordăm acest subiect în contextul nostru istoric, trăind într-o vreme așa de apropiată de evenimentul Holocaustului. Dar vom discuta despre fapte istorice obiective. Era logic să fie așa. La început, toți creștinii erau iudei, și chiar pentru o perioadă destul de lungă, majoritatea erau iudei. În ambele situații, disciplina din sinagogă putea fi exercitată în cadrul unor comunități relativ închise. Mai mult, cel puțin în unele orașe, iudeii influenți erau suficient de bine poziționați pentru a determina autoritățile păgâne să exercite presiuni asupra unor persoane pe care mai mulți dintre ei le considerau ca degradând moștenirea și cultura iudaică.
(3) În Listra (Fapte 14:8-20) găsim un exemplu remarcabil al nestatorniciei mulțimii. La început, păgânii încearcă să-i onoreze pe Pavel și Barnaba ca fiind, respectiv, Hermes (zeul comunicării) și Zeus (conducătorul panteonului grec), datorită vindecării pe care o făcuseră în Numele lui Isus. Doar cu mare efort au reușit Pavel și Barnaba să stăpânească mulțimea – care, la scurt timp după aceea, se întoarce împotriva lor, fiind instigată de opozanții iudei care începuseră să-i urmărească îndeaproape. Răspunsul apostolilor a fost uimitor din două puncte de vedere: ei fac tot ce pot pentru a respinge laudele oamenilor (14:14, 18) și acceptă persecuția ca pe ceva de așteptat de către cei care intră în Împărăție (14:22).
(4) În călătoria de întoarcere, la numai câteva luni mai târziu, Pavel și Barnaba revin prin cetățile în care plantaseră deja biserici și rânduiesc prezbiteri în fiecare dintre ele (14:23). Este evident că ceea ce se înțelege printr-un prezbiter „matur” este relativ, raportat la vârsta și maturitatea congregației respective.
Reflectați asupra relevanței acestor aspecte în contextul vostru.
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.