21 Decembrie 2021

                        21 Decembrie

„El își trimite poruncile pe pământ, cuvântul Lui aleargă cu iuțeală mare. El dă zăpada ca lâna, El presară bruma albă ca cenușa” PSALMUL147:15-16

Trăim într-o lume care se schimbă tot timpul și mă bucur că o face. Mă bucur că vremea se schimbă. Dacă avem destulă răbdare, vine primăvara și păsările se întorc. Ele ne părăsesc când vine frigul și se duc în Florida și America de Sud și stau acolo pe timpul iernii. întotdeauna m-am simțit puțintel iritat când păsările pe care le iubesc așa de mult mă părăsesc toate și se duc spre sud. Sunt două feluri de păsări: cele cu pene și ceea ce eu numesc păsări de biserică. Ele se duc în sud și nu se întorc până când nu trece vremea rece și pot sta afară, pe veranda casei lor. însă unii dintre noi trebuie să stăm și la bine și la rău, așteptând să vină acea schimbare. îmi place când meteorologul spune: „Azi va fi moderație.” „ Moderație” e un alt cuvânt pentru ,, mutație”; se va schimba, se va încălzi un pic. îmi place asta, bineînțeles dacă nu suntem în august, pentru că atunci nu vreau să aud așa ceva. Schimbările fac lumea noastră să fie ceea ce este. Această schimbare nu ar fi posibilă separat de caracterul și natura neschimbătoare a lui Dumnezeu.

Toată slava, lauda, și cinstea

Ție, Răscumpărător, împărat,

Căruia buzele copiilor

Au făcut să răsune dulci osanale.

Tu ești împăratul lui Israel,

Tu, Fiul împărătesc al lui David,

Care în numele Domnului vii,

împăratul și Cel binecuvântat.

THEODULPH DE ORLEANS (760-821)

Un răspuns personal

Doamne, Te laud pentru natura Ta neschimbătoare. Te laud pentru că în toiul celei mai crunte ierni pot aștepta venirea primăverii și a verii. Schimbarea e în mâinile Tale și Te laud pentru ea. Amin.