12 Septembrie

„Vestesc  îndurarea Ta în adunarea cea mare; iată  că nu îmi închid buzele. Tu știi lucrul acesta, Doamne!.” (Psalmul 40:9)

             Atât  de multe lucruri nu înțeleg,  așa că mă pomenesc  îngenunchiind înainte lui Dumnezeu și strigând din adâncul inimii: ,,Tu știi, Domnul meu și Dumnezeul meu, Tu știi.” 

            Mă refugiez în faptul că, deși nu cunosc totul, cunosc pe Cineva care cunoaște totul și am încredere în El.  Poate că într-o  bună zi din acel mâine luminos, când vom cunoaște așa cum suntem cunoscuți, aceste  biete de capete amețite de pe umerii noștri vor fi slăvite dintr-o dată și făcute ca al Lui.  Poate că vom privi cu  vedere mai clară și mai luminată minunea ispășirii și vom ști ce a însemnat totul. Nici toate mințile luminate ale creștinătății, de-a lungul timpului nu sunt capabile să încropească o explicație adecvată a ispășirii care a avut loc pe crucea de pe Golgota.

            Eu nu înțeleg taina ei, dar cunosc bucuria și lumina care ne afectează pe mine și pe prietenii mei și pe cei care Îl cunosc pe Dumnezeu cu adevărat. Bucuria noastră nu stă în a înțelege, ci în a crede. Pe genunchi în fața acestui Dumnezeu îndurător, îmi ridic glasul în laudă, adorație și închinare. Nu creierul meu îl vrea Dumnezeu, ci inima mea– o inimă care se odihnește de plin în Isus Hristos.

            ,, Pe veci aici odihna mea va fi,  aproape de coasta Ta ce sângerează;

             Aceasta-i  toată nădejdea și rugămintea mea, pentru mine Mântuitorul a murit!”

(Charles Wesley)

Un răspuns personal

Dumnezeul meu și Tatăl meu, mă doare capul din cauza a ce nu știu. Poate că într-o  zi voi cunoaște poate lucrurile, dar acum mă odihnesc foarte liniștit în faptul că Te cunosc.  Te laude prin Isus Hristos, Domnul meu. Amin. [1]


[1] Textul a fost preluat din ,,Umblarea mea zilnică”(A.W. Tozer). Prin această lucrare, tinerii Bisericii Baptiste Elim Oradea doresc să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.