25 mai 2021

25 mai 2021

                        Căci El înșuși a zis: ,,Niciodată n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi. (Evrei 13:5)

                      Avem tot soiul de pshiologii și terapii pentru a-i consola pe oamneni, pentru ca ei să nu se simtă prost. Nu e nimic greșit în a încerca să consolezi pe cineva care trece printr-o perioadă grea,  dar uneori mergem prea departe.

                     Eu nu vreau să fiu cosolat din punctul de vedere omenesc.Nu vreau ca cineva să minimalizeze nelegiuirea din inima mea. Trebuie să mă las să fiu zdrobit în fața lui Dumnezeu, iar din acea zdrobire va rezulta puterea lui Dumnezeu și prezența Sa. Prezența lui Dumnezeu este ceea ce-mi doresc fierbinte în fiecare zi.

                     Familia și prietenii mei nu mă pot ajuta în ceasul acela teribil când mă voi înfățișa înaintea lui Dumnezeu. Când Ființa Necreată vine în contact cu duhul meu gol, nimic omenesc nu mă poare ajuta.

                     Nu există decât o singură cale, iar aceasta este prin jertfa adusă și Advocatul din fața lui Dumnezeu, dar să nu priviți acest lucru în mod ușuratic. Convertirea era înainte un lucru revoluționar, radical, minunat, teribil, slăvit. Nu a mai rămas mult din asta. Am uitat că Dumnezeu este Cel Sfânt.

                    Prezența lui Dumnezeu în viața mea acum mă pregătește pentru acea zi teribilă care va veni. Prezența lui Dumnezeu care îmi invadează acum duhul este cea care mă pregătește pentru ziua aceea.

                   Ce mult inima mi s-a bucurat să audă, pe-ai mei prieteni evlavios grăind ,,În Sion să mergem toți și să ținem ziua sfântă!” (Isaac Watts).  

Un răspuns personal..

Mă bucur ,Doamne, în acea tainică prezența care mă pregătește acum să intru în prezența Ta în cer. Zi de zi inima mea tânjește după acea zi slavită. Aleluia pentru Mielul lui Dumnezeu!. Amin.[1]


[1] Textul a fost preluat din ,,Umblarea mea zilnică”(A.W. Tozer). Prin această lucrare, tinerii Bisericii Baptiste Elim Oradea doresc să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.