6 mai 2021

6 mai 2021

           Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea! Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, de aceea urăsc orice cale a minciunii. (Psalmul 119: 103-104)

            Dacă ar exista undeva o traducere a Bibliei pe care eu să nu o am, nu aș ști ce este. Ce vreau să spun că n-o să mă cert niciodată, n-o să mă ambalez și nici n-o să mă aprind din cauza unei traduceri. Unele sunt bune,iar altele nu.

             Motivul pentru care astăzi există atâta discordie în ceea ce privește traducerile Bibliei este că unii oamenii consideră că textul e un scop în sine. Textul este un mijloc pentru atingerea unui scop.

              Marea greșeală care se face în ziua de azi este că se crede că, dacă facem ca, Cuvântul să fie spus în mod diferit, el va avea nu știu ce efect magic. Dacă este citit în versiunea King James,este în regulă. Dar dacă avem o versiune nouă, care diferă doar puțin, am primit în mod automat ceva nou. Acestă gândire nu este corectă.

               Luminarea este cea care contează în Cuvântul lui Dumnezeu, ca mijloc către scop, exact așa cum drumurile sunt sunt un mijloc care duce la o destinație. În sine, drumul nu este nimic. Nimeni nu a construit vreodată un drum, sădind flori pe marginea lui,c a mai apoi să zică: ,,Ăsta e un drum.’’ Ceea ce se spune este: ,,Asta e calea,u n mijloc care duce undeva.’’

               Biblia este o întreagă rețea de autostrăzi, care toate duc la Dumnezeu. Când textul a fost luminat înăuntrul credinciosului, el sau ea știu că Dumnezeu este scopul spre care se îndreaptă, și acel credincios are credință reală.

                O să-ți iubesc Cuvântul scump, mina să o explorez, slăvitele-I bogății să le iau, lumina să strălucească asupra-mi. Armura să mi-o găsesc acolo. Cuvântul Tău sabia-mi de încredere a Domnului luptă voi învăța s-o duc cu orișice dușman. (Edwin Hodder)

Un răspuns personal..

Iubesc Cuvântul Tău, Doamne e hrana și băutura mea în fiecare zi. Mă rog ca Duhul Tău cel Sfânt să-mi reveleze frumusețea Ta în această Biblie. Amin.[1]


[1] Textul a fost preluat din ,,Umblarea mea zilnică”(A.W. Tozer). Prin această lucrare, tinerii Bisericii Baptiste Elim Oradea doresc să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.