2 Februarie

„Împlinește-Ți făgăduința față de robul Tău, făgăduință făcută pentru cei ce se tem de Tine!” (Psalmul 119: 38)

            Odată, după o ploaie, Ralph Waldo Emerson se plimba pe câmp. Soarele sclipea în băltoacele de pe pajiște. Dintr-o dată, mintea sa a fost înălțată într-un loc plin de atâta fericire încât l-a năpădit frica. A mărturisit că era așa de fericit încât l-a apucat frica.

            Emerson nu a fost decât un poet păgân; și mare parte a închinării din această vreme nu este decât poezie păgână și cult al naturii.

            Religia are multă poezie în ea. Mie îmi place poezia dacă este de calitate, dar problema este să găsești versuri de calitate. Religia dă naștere poeziei mai mult decât orice altă ocupație a minții. Și sunt multe lucruri foarte frumoase în religie. Există o mare delectare în contemplarea divinului și a sublimului. Concentrarea minții asupra adevărului aduce întotdeauna  cu sine o mare delectare.

            Acesta este cultul naturii. Bineînțeles că natura poartă cu sine un sentiment de frumusețe și euforie. Mie îmi place să ies în mijlocul naturii și să petrec un timp în liniște. Nu este nimic greșit în asta. Problema apare când oamenii confundă cultul naturii cu adevărata închinare.

            Natura Ta, bun Domn, împărtășește-o; vino repede de sus,

            Scrie-Ți numele în inima mea, noul Tău nume, cel mai bun nume al iubirii.

                     ( Charles Wesley)

Un răspuns personal Vin la Tine Tată, știind că adevărata mea bucurie vine de la Tine. Prezența Ta este marea desfătare a vieții mele zilnice. Mă rog în numele lui Isus. Amin. [1]


[1] Textul a fost preluat din ,,Umblarea mea zilnică”(A.W. Tozer). Prin această lucrare, tinerii Bisericii Baptiste Elim Oradea doresc să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.