„Prindeți-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile, căci viile noastre sunt în floare.” (Cartea Cântărilor 2:15)
O vie este mereu pândită de prădători. Ca și copii de Dumnezeu este important să ne păzim via sufletului nostru de prădători, dar și să o ,,cultivăm”.
Cea mai rea ,,vulpe” sau cel mai periculos prădător este calomnia sau calomniatorul. La fel de periculoasă este și limba lingușitoare sau lingușitorul. Fii conștient de acești prădători și de impactul lor în viața ta! Fii mereu vegheator! Sufletul fiecărui om este pândit de prădători diferiți. Chiar dacă la început aceștia par mici și inofensivi, păzește-ți sufletul și nu îi lăsa să prindă rădăcini! Rugându-te, poți să încredințezi Domnului prădătorii sufletului tău, iar El, prin bunătatea Lui, îi va elimina din viața ta și îți va elibera sufletul.(Bernard of Clairvaux: Cartea Cântărilor)
Un răspuns personal
Doamne, ajută-mă să identific prădătorii sufletului meu. De multe ori am permis de bunăvoie prădătorilor să se așeze în sufletul meu. Ajută-mă să îi identific, să îi elimin și atunci când este posibil să transform problema în binecuvântare.[1]
[1] Aceasta este o lucrare a Bisericii Elim, prin care dorim să îmbogățim timpul dumneavoastră de părtășie zilnică. Textul a fost tradus și adaptat în limba română cu scopul de a depăși barierele lingvistice, facilitând înțelegerea mesajului transmis de autor.