13 septembrie
Vindecarea unui suflet
„Căci El nici nu dispreţuieşte, nici nu urăşte necazurile celui nenorocit şi nu-Şi ascunde Faţa de el, ci îl ascultă când strigă către El.” (Psalmul 22:24)
În acea vreme, sufletul meu era asemenea unui vas spart. Fiind purtat de orice adiere de vânt, se adâncea în disperare. În acea stare confuză am realizat că Scriptura este însuși Cuvântul lui Dumnezeu, Stânca mânturii noastre. Mi-am dat seama că jertfa supremă a lui Hristos acoperea chiar și păcatele pe care le-am săvârșit și despre care credeam că sunt de neiertat.
Totuși, încă mă simțeam abătut și apăsat în trup și în duh. Toți oamenii din jur păreau mai fericiți decât mine. Parcă lumea aceasta nu era primitoare și față de mine. Am oftat adânc în sinea mea și m-am întrebat: „Cum ar putea Dumnezeu să aducă alinare unui om așa nenorocit cum sunt eu?”. De îndată am auzit răspunsul: „Păcatul care te macină nu este unul de neiertat”. M-am cutremurat și am spus din nou: „Doamne, este cu putință așa ceva?”. Am fost uimit de ideea că cineva înțelege prin ce trec și că pot avea, la rândul meu, parte de iertare.
În următoarea seară L-am căutat pe Domnul. M-am rugat. Am plâns. Am strigat către Dumnezeu spunând: „Doamne, Te rog! Arată-mi că mă iubești cu o iubire veșnică!”. Atunci am simțit din nou răspunsul cald: „Te-am iubit și te iubesc cu o iubire veșnică”. De atunci înainte, sufletul meu a fost revigorat și am simțit că încep o viață nouă. (John Bunyan: Har din abundență)
Un răspuns personal
„Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne? Dar la Tine este iertare” (Psalmul 130:3-4). Amin![1]
[1] Aceasta este o lucrare a Bisericii Elim, prin care dorim să îmbogățim timpul dumneavoastră de părtășie zilnică. Textul a fost tradus și adaptat în limba română cu scopul de a depăși barierele lingvistice, facilitând înțelegerea mesajului transmis de autor.