Dragostea face diferența

8 septembrie

Dragostea face diferența

„Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” (Romani 5:5)

Să ții post până când ți se clatină trupul este ușor. Poți chiar să călătorești pe jos o distanță enormă, dacă vrei. Nu ar fi un efort prea mare nici să predici cu râvnă, astfel încât să ajungi la inima tuturor ascultătorilor. Nu este dificil să ridici biserici și să construiești spitale. Poți chiar hrăni săracii, cu un minim efort.

Însă este extrem de greu să îți iubești autentic frații și surorile în Domnul, și să urăști păcatul, în timp ce iubești persoana. Faptele bune menționate mai sus pot fi realizate de creștini și necreștini deopotrivă. Nu există o mare provocare în a face un lucru pe care oricine îl poate face. Dar să poți iubi autentic un frate în credință este un adevărat dar din partea lui Dumnezeu.

Fără dragostea lui Dumnezeu în inima noastră, nicio faptă bună nu ne poate transforma. Dacă ții post, mergi în pelerinaje, predici cu dedicare sau renunți la plăcerile lumești însă numai pentru a câștiga glorie personală, recompensa ta e una exclusiv pământeană.

Apostolul Pavel a abordat această idee spunând: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic” (1 Corinteni 13:1-3).    

Nu este rolul nostru să spunem dacă o persoană este autentică sau falsă. Numai Dumnezeu este Cel care cunoaște inima omului. Rolul nostru este acela de a-i iubi pe ceilalți. (Walter Hilton: Treptele desăvârșirii)

Un răspuns personal

Doamne, îmi dau seama că nu pot dobândi dragostea creștină făcând fapte bune. Ajută-mă să îmi iubesc aproapele, indiferent de atitudinea sa față de mine. Dă-mi o dragoste necondiționată, care să aducă o schimbare atât în mine cât și în cei din jurul meu. Amin![1]


[1] Aceasta este o lucrare a Bisericii Elim, prin care dorim să îmbogățim timpul dumneavoastră de părtășie zilnică. Textul a fost tradus și adaptat în limba română cu scopul de a depăși barierele lingvistice, facilitând înțelegerea mesajului transmis de autor.