Ascultare și Pricepere

19 august

Ascultare și Pricepere

„În al treizeci şi nouălea an al domniei sale, regele Asa a avut o boală de picioare, iar suferinţa i-a fost foarte mare. Dar chiar şi în boala sa, el nu L-a întrebat pe Domnul, ci pe doctori.”  (2 Cronici 16:12)

Ținta vieții noastre spirituale trebuie să fie cooperarea perfectă cu Dumnezeu. Drumul către această țintă este anevoios și de multe ori progresul este neobservabil. Cine vrea să cunoască despre aceste lucruri se poate informa din nenumăratele resurse pe care le avem la dispoziție. Putem deveni experți în teorii și explicații teologice. De fapt, putem ajunge să oferim direcționare spirituală și altora. Nu este nimic rău în studiere și cunoaștere, însă trebuie să evităm pericolul limitării la cunoașterea teoretică.

Pe de altă parte însă, s-ar putea să nu reușim să înțelegem toți termenii și toate explicațiile care ni se dau cu privire la avansarea în domeniul spiritual. Asemenea unui tratament medicamentos, nu trebuie să cunosc exact cum anume funcționează. Când îmi este recomandat, îl iau și mă bucur de progresul sănătății mele fizice. La fel cu focul. Mă pot bucura de confort termic fără să știu toate lucrurile legate de combustie. Când ne este sete, dorim un pahar de apă rece, nu o carte care explică setea sau compoziția chimică a apei.

 Spun toate acestea nu ca să minimalizez valoarea cunoașterii, ci ca să clarific faptul că sfințenia nu este rezultatul studiului. Progresul spiritual este rezultatul pașilor mărunți făcuți în ascultare de El. (Jean-Pierre de Caussade: Abandonment to Divine Providence)

Un răspuns personal

A cunoaște, a deveni expert este un lucru bun, chiar necesar, dar nu suficient. Doamne, doresc ca cunoașterea pe care o acumulez să fie însoțită de experimentarea sfințeniei personale. Ajută-mi, Doamne, la aceasta.[1]


[1] Aceasta este o lucrare a Bisericii Elim, prin care dorim să îmbogățim timpul dumneavoastră de părtășie zilnică. Textul a fost tradus și adaptat în limba română cu scopul de a depăși barierele lingvistice, facilitând înțelegerea mesajului transmis de autor.