24 aprilie
Un suflet însetat după Domnul
„Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să mă minunez de Templul Lui.” (Psalmul 27:4)
Sufletul deține trei odăi întinse: memoria, înțelegerea și voința. Dacă în cele trei odăi abundă prezența lui Dumnezeu, până și trupul se bucură de binecuvântare. În schimb, dacă sunt lipsite de ea, golul sufletesc împovărează întreaga ființă.
Nu putem cunoaște calitățile sufletului la capacitate maximă decât în momentul când renunțăm la tot ce e lumesc. Orice fărâmă de păcat reprezintă o piedică și o distragere. Nu suntem conștienți de cât de multe lucruri pierdem permițând păcatului să intre în odaia sufletului nostru. Pentru a primi binecuvântarea Domnului, odăile sufletului trebuie golite de lume.
În momentul în care aceste odăi sunt eliberate de păcat, experimentăm o foame și o sete copleșitoare. Și pe cât de adânci sunt odăile, pe atât este suferința care ne apasă: e foametea după Dumnezeu. E starea sufletului care L-a întâlnit pe Domnul și, cuprins de o dragoste mai mare decât sine, nu mai dorește nimic altceva.
David vorbește despre aceasta spunând: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?” (Psalmul 42:1-2)
(Ioan al Crucii: Flacăra vie a iubirii)
Un răspuns personal
Doamne, vreau și eu această foame după Tine
și după Cuvântul Tău! Redă-mi, Te rog, dragostea dintâi și pasiunea pentru Tine!
Amin[1]
[1] Aceasta este o lucrare a Bisericii Elim, prin care dorim să îmbogățim timpul dumneavoastră de părtășie zilnică. Textul a fost tradus și adaptat în limba română cu scopul de a depăși barierele lingvistice, facilitând înțelegerea mesajului transmis de autor.