2 aprilie
Necazul – un prieten
„Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirile Tale.” (Psalmul 119:71)
Este bine câteodată să întâmpinăm necazuri și să avem cruci de purtat. Momentele de restriște ne pot aduce cu picioarele pe pământ. Ele ne amintesc faptul că suntem străini în această lume și că nu trebuie să ne punem încrederea în lucrurile lumești.
Poate fi un lucru bun uneori să fim neînțeleși de cei din jur. Oamenii pot avea o opinie rea despre noi chiar și atunci când intențiile noastre sunt bune. Astfel de experiențe ne conduc spre smerenie și ne protejează inima de îngâmfare. Cu siguranță, Îl căutăm pe Dumnezeu cu mai multă sârguință, iar viața noastră spirituală înflorește atunci când ne aflăm în dificultate.
Dacă stânca vieții tale este Dumnezeu, atunci nu vei avea nevoie de mângâierea celor din jurul tău. Atunci când suntem împovărați cu ispite și gânduri negre, realizăm cât de multă nevoie avem de Dumnezeu și cum nu putem face nimic bun fără El. În astfel de momente, cuprinși de oboseală și mâhnire, vom spune la fel ca Pavel în Filipeni 1:23 „aș dori să mă mut și să fiu împreună cu Hristos”, înțelegând că siguranța desăvârșită și pacea absolută nu există în această lume, ci doar în Dumnezeu. (Thomas à Kempis: Urmând modelul lui Hristos)
Un răspuns personal
Ajută-mă, Doamne, să învăț această lecție pe
deplin. O văd pretutindeni în jurul meu, în lucruri și în oameni. Este un
adevăr, știu asta. Sunt ispitit să evit durerea. Iartă-mă! Ajută-mă să cred cu
adevărat ceea ce am citit astăzi. Amin[1]
[1] Aceasta este o lucrare a Bisericii Elim, prin care dorim să îmbogățim timpul dumneavoastră de părtășie zilnică. Textul a fost tradus și adaptat în limba română de către Alina Pamparău, cu scopul de a depăși barierele lingvistice, facilitând înțelegerea mesajului transmis de autor.