Rolul Scripturii în viața creștinului

16 februarie

Rolul Scripturii în viața creștinului

„Căci Cuvântul Domnului este adevărat şi toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioşie.” (Psalmul 33:4)

Citirea Sfântului Cuvânt și meditarea la el te va pregăti atât pentru bucuria de a fi iubit de Dumnezeu cât și pentru disprețul oamenilor acestei lumi. Concentrează-te asupra pasajelor din Scriptură care vorbesc despre iubirea imensă a Domnului și care te învață cum să ai o trăire curată și o viață de rugăciune.

Scriptura te va ajuta să devii un om mai bun. Citind-o, îți vei descoperi atât punctele forte, cât și slăbiciunile. Îți va clarifica noțiunea de „păcat”. Prin povățuirea ei, vei avea discernământ; vei ști ce să faci și ce lucruri să eviți. Sub îndrumarea Bibliei, vei fi pe deplin echipat pentru a recunoaște până și cele mai mici ispite ale celui rău.

Biblia va aprinde în tine focul dragostei pentru Dumnezeu, care te va copleși până la lacrimi și te va pregăti pentru ospățul cu Tata. Dar atenție la motivația inimii tale! Nu face din cunoașterea Scripturii o modalitate prin care să crești în ochii oamenilor, să fii mai apreciat sau să primești laude. Intenția ta să fie doar aceea de a fi pe placul Domnului. Țelul tău să fie acela de a învăța cum să-L iubești pe Dumnezeu.

Atunci când împărtășești învățăturile Bibliei cu aproapele tău, asigură-te că o faci fără urmă de mândrie sau dorință de a părea înțelept. Este mai bine să nu propovăduiești Scriptura, decât să faci asta spre lauda ta personală. (Richard Rolle: Sensul vieții)

Un răspuns personal

Dorința mea, Doamne, este de a mă apropia mai mult de Cuvântul Tău. Pentru propria mea bunăstare spirituală, vreau să îl cunosc îndeaproape. Ajută-mă să mă preocup de împlinirea învățăturilor înțelese, mai mult decât de deslușirea misterelor pe care nu le înțeleg. Crește-mi tu priceperea pe zi ce trece. Amin![1]


[1] Textul a fost tradus și adaptat în limba română, cu scopul de a depăși barierele lingvistice, facilitând înțelegerea mesajului transmis de autor.