3 August
Judecători 17; Fapte 21; Ieremia 30-31; Marcu 16
Semnele declinului moral, duhovnicesc și intelectual din Israel în vremea Judecătorilor încep acum să se înmulțească — unele fiind cât se poate de evidente, altele mai subtile. Deși capitolul 17 din cartea Judecători este un capitol scurt, el abundă în astfel de exemple.
(1) Un om în toată firea, pe nume Mica, i-a furat mamei sale o mie o sută de sicli de argint. Acest fapt nu spune prea multe lucruri bune despre relațiile de familie din acea vreme — chiar dacă, bineînțeles, este vorba despre un caz izolat. El îi mărturisește mamei sale fapta (v. 2), însă, judecând după vorbele lui, nu este impulsionat de dragostea față de mamă sau de conștientizarea adâncă a păcatului, ci mai degrabă de o frică superstițioasă: mama sa rostise un blestem aprig asupra hoțului care, până în acel moment, îi era necunoscut.
(2) Mama lui Mica îl răsplătește cu o vorbă evlavioasă: „Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul!” (v. 2) — fapt ce arată că exista încă o conștientizare puternică a Dumnezeului legământului, Cel care îi scosese din Egipt, sau cel puțin o păstrare a Numelui Său. Însă cititorul își dă seama foarte repede că din loialitatea față de legământ nu mai rămăsese decât o coajă goală; sincretismul pusese deja stăpânire pe ei. Recunoscătoare pentru că și-a primit banii înapoi, mama i-i dă fiului ei, închinându-i solemn „Domnului” pentru a face din ei „un chip cioplit și un chip turnat” (v. 3) — un lucru interzis, bineînțeles, în mod repetat de legământul de la Sinai.
(3) El îi dă imediat argintul înapoi mamei sale în acest scop. Ea oferă unui argintar două sute de sicli (rămânând astfel cu nouă sute, în ciuda faptului că „închinase” solemn întreaga sumă) pentru a confecționa un idol. Lăcomia triumfă până și asupra idolatriei! Idolul este așezat apoi în casa lui Mica, servind atât ca un talisman, cât și ca o amintire a relațiilor de familie restabilite după un furt — și poate chiar ca un mijloc de a îndepărta blestemul pe care mama îl rostise inițial (v. 4).
(4) Sincretismul religios al lui Mica merge însă și mai departe. El își amenajează propriul loc de închinare, confecționează un efod și își învestește unul dintre fii ca preot personal pentru aducerea de rugăciuni și jertfe (v. 5). Abaterile de la Lege se înmulțesc vertiginos. Conform Legământului, trebuia să existe un singur loc sfânt de închinare — în acea vreme, Cortul Întâlnirii — iar slujba preoțească era rezervată exclusiv leviților.
(5) Totuși, din aceste orânduieli se mai păstraseră suficiente amintiri, încât, atunci când Mica întâlnește un tânăr levit aflat în trecere, îl angajează ca preot personal (!). Mica este convins că acest lucru îi va garanta binecuvântarea lui Dumnezeu: „Și Mica a zis: «Acum știu că Domnul îmi va face bine, fiindcă am ca preot pe levitul acesta!»” — Judecători 17:13. Religia legământului își pierduse mare parte din structură și întreaga disciplină și ascultare. Devenise un amestec trist de superstiție păgână.
Tot aici citim pentru prima dată aceste cuvinte: „În vremea aceea, nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea.” — Judecători 17:6
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.