18 Iulie
Judecători 1; Faptele Apostolilor 5; Ieremia 14; Matei 28
Povestea lui Anania și Safira, ale căror nume apar în primele scrieri creștine din cauza înșelăciunii lor (Fapte 5:1-11), este tulburătoare din mai multe motive. Cu siguranță, Biserica primară a considerat-o astfel (5:5, 11). Patru observații evidențiază aceste aspecte:
În primul rând, trezirea spirituală nu garantează absența păcatului într-o comunitate. Atunci când mulți oameni se convertesc și sunt transformați cu adevărat, când mulți sunt înnoiți și învață sincer să urască păcatul, alții pot fi mai atrași să fie văzuți ca sfinți în loc să urmărească sfințenia. Trezirea spirituală ispitește la ipocrizie, o ispită care ar fi mult mai puțin puternică într-o epocă a secularismului sau păgânismului.
În al doilea rând, problema nu era atât de mult legată de felul în care Anania și Safira aveau să distribuie banii obținuți din vânzarea terenului, cât era minciuna pe care au spus-o. Se pare că unii membri ai comunității își vindeau proprietățile și donau întregul câștig comunității pentru a sprijini diferitele ei lucrări, inclusiv ajutorarea fraților și surorilor în Hristos aflați în nevoie. Într-adevăr, Barnaba a fost exemplar în această privință (4:36–37) și servește drept contrast față de Anania și Safira. Însă cei doi și-au vândut proprietatea, au păstrat pentru ei o parte din bani și au pretins că au oferit întreaga sumă. Tocmai această pretenție de sfințenie și lepădare de sine, această aparență de generozitate și evlavie era de fapt atât de scandaloasă. Dacă ar fi rămas neadresată, ea s-ar fi putut înmulți. Cu siguranță ar fi adus în poziții de onoare persoane al căror comportament nu le făcea vrednice de acestea. Dar mai rău decât atât, era o minciună flagrantă împotriva Duhului Sfânt – ca și cum Duhul lui Dumnezeu nu ar cunoaște adevărul sau nu I-ar păsa de el. Astfel, acest act a fost deosebit de îndrăzneț, el trăda o atitudine care a devenit idolatră, pentru că s-a îndepărtat foarte mult de la credința autentică centrată pe Dumnezeu.
În al treilea rând, un alt element al problemei a fost conspirația. Nu a fost suficient că Anania a pus la cale singur această faptă. El a acționat „cu știrea nevestei lui” (5:2); astfel, minciuna ei nu a fost pasivă, ci activă (5:8), trădând un angajament comun de a-i înșela pe credincioși și de a-L sfida pe Dumnezeu.
În al patrulea rând, în perioade de adevărată trezire spirituală, judecata poate veni mai repede decât în vremuri de declin. Atunci când Dumnezeu Se îndepărtează de Biserică și lasă păcatul să se înmulțească, aceasta este cea mai gravă judecată dintre toate; ea va sfârși inevitabil într-un dezastru. Dar atunci când Dumnezeu este ferm față de păcat, lecții importante sunt învățate, iar Biserica este ferită de o alunecare și mai gravă. Astfel, o mare frică a cuprins nu doar Biserica, ci și pe toți cei care au auzit despre aceste întâmplări (5:5, 11).
Este scris: „Cine umblă cu neprihănire se teme de Domnul, dar cine apucă pe căi strâmbe Îl nesocotește” (Prov. 14:2).
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.