17 Iulie
Iosua 24; Faptele Apostolilor 4; Ieremia 13; Matei 27
Când Petru și Ioan au fost eliberați după prima lor experiență de persecuție, „s-au dus la ai lor” (Fapte 4:23). Biserica s-a adunat pentru rugăciune, folosind cuvintele Psalmului 2 (Fapte 4:25-26). Ei au înțeles acel text din Vechiul Testament ca fiind cuvântarea lui Dumnezeu („Tu ai zis”), rostită prin Duhul Sfânt, prin gura lui David (4:25).
Într-un anumit sens, Psalmul 2 este un psalm mesianic. Totuși, și aici tipologia davidică este puternică. Împărații pământului și conducătorii s-au adunat împotriva Domnului și împotriva Unsului Său (Mesia) – iar aceasta si-a atins punctul culminant atunci când „împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoțit în cetatea aceasta Irod și Pilat din Pont cu neamurile și cu noroadele lui Israel” (4:27). Acești primi frați și surori ai noștri în Domnul cer trei lucruri (4:29–30): (a) ca Domnul să ia țină seama de amenințările adversarilor lor; (b) ca ei înșiși să primească puterea de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală; (c) ca Dumnezeu să săvârșească semne și minuni în Numele lui Isus (ceea ce, în așteptarea lor, poate însemna „prin intermediul apostolilor”. 2:4; 3:6; 5:12).
Însă înainte de a-și prezenta cererile, acești oameni ai rugăciunii, după ce amintesc conspirația nelegiuită a lui Irod, Pilat și a celorlalți, I se adresează lui Dumnezeu printr-o mărturisire de o importanță uluitoare: „ca [El] să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta și sfatul Tău.” (4:28). Observați:
În primul rând, suveranitatea lui Dumnezeu asupra morții lui Hristos nu diminuează vinovăția oamenilor care au conspirat pentru uciderea Lui. Pe de altă parte, răutatea lor nu L-a luat pe Dumnezeu prin surprindere, ca și cum El nu ar fi cunoscut de dinainte crucea, cu atât mai puțin ca și cum nu ar fi planificat-o. Textul afirmă în mod clar că suveranitatea lui Dumnezeu nu este limitată de acțiunile omului, iar vinovăția omului nu este anulată prin apelul la suveranitatea divină. Această dualitate este numită uneori compatibilism: suveranitatea absolută a lui Dumnezeu și responsabilitatea morală a omului sunt compatibile. Sunt implicate aici chestiuni complexe, însă nu poate exista nicio îndoială că această poziție este fie învățată explicit, fie presupusă de autorii biblici (vezi meditația din 17 februarie).
În al doilea rând, în acest caz este cu atât mai necesar să vedem cum se susțin reciproc aceste două adevăruri. Dacă Isus a murit exclusiv ca rezultat al unei conspirații omenești și nu potrivit planului și scopului lui Dumnezeu, este dificil să înțelegem cum moartea Sa poate constitui răspunsul divin, pregătit din veșnicie, la nevoia noastră disperată. Iar dacă suveranitatea lui Dumnezeu asupra morții lui Isus înseamnă că autorii umani ai acestei crime sunt astfel exonerați de vină, atunci nu ar trebui să fie valabil același principiu oriunde Dumnezeu este suveran? Dar atunci unde mai este păcatul care trebuie ispășit prin moartea lui Isus? Integritatea Evangheliei depinde de acest element al teismului creștin numit compatibilism.
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.