9 Iulie
Iosua 11; Psalmi 144; Ieremia 5; Matei 19
Versetele 12-14 din psalmul 144 descriu o imagine idilică a vieții din țară: o mulțime de fii și fiice crescând sănătoși, grânare pline de roade, turme care umplu câmpiile, un negoț înfloritor, ziduri de apărare sigure, eliberare de sub dominația vreunei puteri regionale, o prosperitate generală și tihnă pe ulițe. Oare ce anume va aduce țara în această stare?
Răspunsul este rezumat în ultimul verset: „Ferice de poporul care stă astfel! Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!” (144:15). Această ultimă afirmație înseamnă mult mai mult decât faptul că acești oameni s-a întâmplat să prefere o anumită formă de religie. Înseamnă, mai degrabă, că dacă acest Dumnezeu — singurul Dumnezeu adevărat — are un popor al Său — un popor care, recunoscându-L ca Dumnezeu, se încrede în El, I se închină și Îi este ascultător —, acel popor este cu adevărat binecuvântat. Și, deoarece acest ultim verset are rol de concluzie, această idee este dezvoltată în întregul psalm.
Psalmul începe cu o laudă adusă „Domnului, Stânca mea” — un simbol care evocă o stabilitate și o siguranță absolută. Acest Dumnezeu deprinde mâinile împăratului pentru război: cu alte cuvinte, providența Sa se manifestă prin echiparea și întărirea celor a căror responsabilitate este să asigure apărarea națiunii, în timp ce ei, la rândul lor, se bizuie pe El și nu pretind că iscusința lor militară ar fi cumva un semn al unei superiorități înnăscute (144:1-2). Nici pe departe: ființa umană este trecătoare, nefiind altceva decât o umbră care piere (144:3-4). Ceea ce ne trebuie cu adevărat este prezența Suveranului universului, intervenția Sa plină de putere: „Pleacă cerurile, Doamne, și pogoară-Te! Atinge munții, ca să fumege!” (144:5). Când Domnul Își întinde mâna să intervină, David și poporul său sunt izbăviți de primejdie, asuprire și înșelătorie (144:7-8). Acest lucru stârnește o laudă nouă adusă Celui ce „dă biruința împăraților, care scapă pe robul Său David” (144:10). Când Dumnezeu intervine, rezultatul este siguranța și rodnicia descrise în versetele 10-15.
Iată un echilibru pe care puțini oameni îl înțeleg — și mai puțini reușesc să îl atingă. Acesta se aplică în aceeași măsură, de exemplu, unei treziri spirituale în biserică, precum se aplică siguranței și prosperității națiunii Israel din vechime. Pe de o parte, există o conștientizare profundă a faptului că ceea ce este necesar este ca Domnul să despice cerurile și să Se coboare. Însă, pe de altă parte, acest lucru nu generează deloc pasivitate sau fatalism, deoarece David este încredințat că puterea Domnului este cea care îi permite să lupte cu succes. Trebuie să ne ferim atât de acea atitudine arogantă prin care pretindem că noi putem face orice, adăugându-l pe Dumnezeu ca pe un simplu accesoriu, cât și de acea spiritualitate superficială ce pare duhovnicească, dar care produce pasivitate. Ceea ce trebuie să căutăm cu adevărat este puterea suverană a lui Dumnezeu care aduce transformare în toate lucrurile.
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.