3 Iulie
Iosua 5; Psalmi 132-134; Isaia 65; Matei 13
3 elemente ies în evidență în Iosua 5.
(1) Toți cei de parte bărbătească, născuți în anii de pribegie prin pustie, sunt acum tăiați împrejur. Dintr-o anumită perspectivă, acest lucru este destul de surprinzător: cum de nu s-a făcut acest lucru de fiecare dată când s-a născut un băiat? De multe ori, israeliții au poposit în același loc perioade îndelungate, ajungând astfel să aibă o viață comunitară stabilă și bine organizată. Ce i-a împiedicat să asculte de această cerință clară a legământului?
S-au făcut multe presupuneri, dar răspunsul pe scurt este că nu știm. Mai important în acest context, este faptul că rânduiala este săvârșită acum de întregul popor. Prin urmare, momentul este unul decisiv, reprezentând o afirmare a legământului plină de semnificații din partea întregii comunități, chiar în timp ce poporul stă în pragul intrării în Țara Făgăduinței. Egiptul a rămas acum în urmă; odihna făgăduită îi așteaptă. „Astăzi am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră” (5:9).
(2) Căderea manei încetează (5:10-12). De acum înainte, poporul se va hrăni din „roadele țării Canaan”. Acesta a fost un semn clar că zilele de pribegie se încheiaseră, iar împlinirea făgăduinței cu privire la o nouă țară prindea contur sub ochii lor. Schimbarea trebuie să le fi stârnit deopotrivă teamă și entuziasm, în special acelei generații care nu cunoscuse niciodată viața fără siguranța manei.
(3) În primele capitole ale acestei cărți, Iosua are parte de mai multe experiențe care confirmă, atât în ochii săi, cât și în ochii poporului, faptul că este un urmaș legitim al lui Moise. Acest capitol se încheie cu un astfel de semn confirmator. Fără îndoială, cel mai clar exemplu de până acum a fost trecerea Iordanului — un fel de reconstituire miraculoasă a trecerii Mării Roșii (Iosua 3–4). Dincolo de faptul că poporul a trecut cu ușurință râul, observăm în acest eveniment o dimensiune personală: „În ziua aceea, Domnul a înălțat pe Iosua înaintea întregului Israel; și s-au temut de el, cum se temuseră de Moise, în toate zilele vieții lui” (4:14 — probabil că ultima parte a afirmației ar trebui citită, totuși, cu un dram de ironie).
Dar acum mai urmează un pas: Iosua întâlnește un „om” care pare să fie un fel de arătare îngerească. Acesta este un războinic, „Căpetenia oștirii Domnului” (5:14). Pe de o parte, acest lucru are menirea de a întări credința lui Iosua că Domnul Însuși merge înaintea lui în bătăliile care îi stau în față. Dar mai mult decât atât: scena amintește, în anumite privințe, de experiența lui Moise la rugul aprins (Exodul 3:5): „locul pe care calci este un pământ sfânt”. Chiar dacă aceste evenimente sunt unice, și noi avem nevoie de lideri care sunt obișnuiți să stea în prezența sfințeniei.
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.