31 mai
Deuternomul 4; Psalmul 86-87; Isaia 32; Apocalipsa 2
Structura cărții Deuteronomul are numeroase paralele detaliate cu tratatele sau legămintele antice pe care puterile regionale le încheiau cu statele lor vasale. Una dintre componentele unor astfel de tratate era un fel de prolog istoric — o recapitulare scurtă și selectivă a circumstanțelor istorice care au adus ambele părți în acel punct. Acesta este tipul de material pe care îl găsim în Deuteronomul 1—3. Pe măsură ce poporul legământului lui Dumnezeu se apropie din nou de Țara Promisă, la patruzeci de ani după Exodul însuși (1:3) și după dispariția întregii generații anterioare, Moise imprimă cu insistență adunării natura legământului, măreția eliberării care le aparținea ca moștenire, istoria tristă a rebeliunii și, mai presus de toate, maiestatea și slava Dumnezeului cu care sunt legați într-o relație de legământ atât de copleșitor de generoasă.
Cele trei capitole de istorie selectivă pregătesc terenul pentru Deuteronomul 4. Aici, panorama istorică se încheie în mare parte; acum sunt trase concluziile principale din acea istorie. Să revizuiești și să îți amintești întotdeauna ce a făcut Dumnezeu. Dumnezeu nu datorează acestui popor o mântuire atât de extraordinară. Dimpotrivă: „Pentru că a iubit pe părinții tăi și a ales pe urmașii lor după ei, te-a scos din Egipt cu prezența Lui și cu puterea Lui cea mare” (4:37). Dar există implicații clare. „Ți s-au arătat aceste lucruri ca să cunoști că Domnul este Dumnezeu; în afară de El nu mai este altul” (4:35). „Să cunoști deci și să iei aminte în inima ta că Domnul este Dumnezeu sus în cer și jos pe pământ; nu este altul” (4:39). „Vegheați asupra voastră și nu uitați legământul Domnului Dumnezeului vostru… căci Domnul Dumnezeul tău este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos” (4:23-24). Cu alte cuvinte, ei trebuie să Îl slujească pe Dumnezeu, dar numai pe El. Fiecare generație de credincioși trebuie să țină cont de acest adevăr, altfel se expune judecății divine.
Dintre multele lecții care se desprind din această recapitulare istorică, un aspect relativ minor — dar dureros pentru Moise și important pentru noi — iese discret la suprafață. Moise le amintește repetat că el însuși nu va fi îngăduit să intre în țară. El se referă la episodul în care a lovit stânca în loc să-i vorbească (Num. 20; vezi și meditația din 9 mai). Dar acum el afirmă, pe bună dreptate, că păcatul și pedeapsa sa au avut loc, spune el, „din pricina voastră” (Deut. 1:37; 3:23-27; 4:21-22). Desigur, Moise a fost responsabil pentru propria faptă. Însă nu ar fi fost ispitit în același fel dacă poporul ar fi fost credincios. Necredința și cârtirea lor constantă l-au împins la epuizare.
Meditează la o formulare din Noul Testament care exprimă acest principiu: Evrei 13:17.
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.