1 iunie
Deuteronom 5; Psalmul 88; Isaia 33; Apocalipsa 3
Ceea ce este cel mai izbitor în Psalmul 88 este faptul că nu există nicio ușurare. Heman începe psalmul strigând către Domnul, descriindu-și descurajarea în diferite moduri, și îl încheie în întuneric și disperare. Majoritatea psalmilor care vorbesc despre descurajare și disperare încep în întuneric și se termină în lumină. Acesta începe în întuneric și se încheie într-un întuneric și mai adânc.
Când Heman începe, deși strigă către Domnul, „Dumnezeul mântuirii mele” (singura notă de speranță din întreaga poezie), el observă cu durere că strigă înaintea lui Dumnezeu „zi și noapte” (88:1). Simte în mod sincer că nu este ascultat (88:2, 14). Nu doar că se află în necaz, ci are impresia că este aproape de moarte: „Căci sufletul meu este sătul de rele și viața mea se apropie de Locuința morților” (88:3). Mai mult, Heman insistă că ceilalți îl tratează ca pe un om condamnat: „Sunt pus în rândul celor ce se coboară în groapă” (88:4-5). Singura explicație pe care o vede este că se află sub mânia lui Dumnezeu: „Mânia Ta apasă greu asupra mea și mă copleșești cu toate valurile Tale” (88:7; cf. 88:16). Una dintre cele mai mari suferințe ale lui este pierderea tuturor prietenilor săi (88:8).
Mai rău decât atât, Heman este convins că întreaga lui viață a fost trăită sub umbra morții: „Din tinerețea mea sunt nenorocit și aproape de moarte”, scrie el (88:15). Poate că suferea de una dintre acele boli cronice, progresive și devastatoare. „Am suferit grozăviile Tale și sunt în deznădejde. Mânia Ta a trecut peste mine, spaimele Tale m-au nimicit. Ele mă înconjoară toată ziua ca niște ape și mă împresoară de pretutindeni” (88:15-17).
Dar ceea ce face psalmul cu adevărat sumbru este ultimul verset. Nu doar că Heman Îl acuză pe Dumnezeu că i-a îndepărtat companionii și pe cei dragi, ci, în ultimă instanță, „întunericul este cel mai apropiat prieten al meu” (88:18). Nu Dumnezeu, ci întunericul.
Una dintre puținele trăsături atrăgătoare ale acestui psalm este sinceritatea lui profundă. Desigur, nu este niciodată înțelept să fim necinstiți înaintea lui Dumnezeu; El știe oricum exact ce gândim și preferă să audă strigătele noastre sincere de durere, revoltă și acuzație decât laude false și prefăcute. Mai bine încă ar fi să învățăm să înțelegem, să reflectăm și să privim lucrurile din perspectiva Lui. Dar, în orice caz, sinceritatea înaintea lui Dumnezeu este întotdeauna calea înțelepciunii.
Aceasta ne conduce la cel mai important aspect al psalmului. Strigătele și durerile exprimate aici nu sunt izbucnirile ieftine și superficiale ale unor oameni care, în momentele lor întunecate, Îl denunță pe Dumnezeu de la distanță, cu aroganța agnosticismului sau a ateismului disprețuitor. Aceste strigăte se adresează direct lui Dumnezeu, fiind pe deplin conștiente că El este singura sursă reală de ajutor.
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.