16 mai
Numeri 25; Psalmul 68; Isaia 15; 1 Petru 3
EXISTĂ MAI MULT DE O CALE prin care poporul lui Dumnezeu poate fi înfrânt.
Balak a dorit ca Balaam să blesteme pe israeliți (Cartea Numeri 22–24). Sub amenințarea sancțiunii divine, Balaam a rămas ferm și a proclamat numai ceea ce Dumnezeu i-a dat să spună. Însă aici, în Numeri 25, descoperim o tactică cu totul diferită. Unele dintre femeile moabite i-au invitat pe bărbații israeliți la întâlniri și vizite. Unele dintre aceste vizite includeau participarea la sărbătorile și jertfele zeilor lor. Au apărut relații nepermise. Curând, au urmat atât imoralitatea sexuală, cât și închinarea fățișă la acești dumnezei păgâni (25:1-2), în special la Baal-Peor (25:3). „Și mânia Domnului s-a aprins împotriva lui Israel.”
Rezultatul era inevitabil. Acum israeliții nu mai stăteau sub amenințarea Moabului, ci sub mânia Dumnezeului Atotputernic. O plagă trece prin tabără și ucide douăzeci și patru de mii de oameni (25:9). Phinehas ia cele mai drastice măsuri (25:7-8). Dacă am evalua fapta lui prin prisma pluralismului contemporan sau chiar în comparație cu sancțiunile pe care Biserica este autorizată să le aplice (de exemplu, 1 Corinteni 5), executarea acelui bărbat și a acelei femei ar provoca groază și acuzații de barbarie primitivă.
Însă, dacă ne amintim că, în cadrul legământului acceptat de această națiune teocratică, sancțiunea stabilită atât pentru adulterul flagrant, cât și pentru idolatrie era pedeapsa capitală și dacă înțelegem că, prin ascultarea de termenii acestui legământ (la care poporul se angajase), Fineas a salvat nenumărate vieți oprind plaga, atunci acțiunea lui apare mai degrabă principială decât barbară. Și totuși, această judecată, oricât de severă ar fi, nu este nimic în comparație cu judecata viitoare.
Mă voi opri însă asupra a două observații suplimentare.
Prima, Moabul găsise o cale de a distruge Israelul, ispitind poporul să comită fapte care aveau să atragă judecata lui Dumnezeu asupra lui. Israel era puternic doar pentru că Dumnezeu este puternic. Dacă Dumnezeu ar fi părăsit națiunea, poporul ar fi fost lipsit de putere. Potrivit profețiilor lui Balaam, israeliții trebuiau să fie „un popor care locuiește deoparte și nu se socotește dintre neamuri” (23:9). Răul profund al acestui act de călcare a legământului consta în faptul că ei doreau acum să nu mai fie diferiți de popoarele păgâne.
Ce ispite determină astăzi Biserica din Occident să adopte comportamente care vor atrage inevitabil judecata sfântă a lui Dumnezeu?
A doua observație este că pasaje ulterioare arată că aceste evenimente nu au fost simple aventuri întâmplătoare între tineri, ci o politică deliberată, născută din sfatul lui Balaam (31:16; cf. 2 Petru 2:16; Apocalipsa 2:14). Ni se oferă astfel imaginea tristă a unui profet compromis, care păstrează aparența fidelității în ocaziile oficiale, dar care, pe ascuns, oferă sfaturi corupte — mai ales atunci când există speranța unui câștig personal.
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.