4 Mai
Numeri 11; Psalmul 48; Isaia 1; Evrei 9
viitor. Există locuri în Biblie unde Dumnezeu prezice în mod direct, prin cuvinte, ceea ce urmează să se întâmple. El vorbește explicit despre viitor. Însă Dumnezeu folosește și o altă cale: oferă imagini, tipare, simboluri și modele.
În aceste situații, El instituie o rânduială, un ritual sau un anumit tip de relație, iar apoi lasă indicii — la început puține, apoi din ce în ce mai multe — că aceste lucruri nu sunt scopuri finale în sine, ci moduri prin care anticipează ceva mult mai bun. Astfel, Dumnezeu vorbește despre viitor prin imagini.
Creștinii care citesc mult Scriptura reflectează adesea la legăturile dintre domnia lui David și domnia lui Isus Hristos, dintre mielul pascal și Hristos ca „Miel de Paște”, dintre Melhisedec și Isus, dintre odihna Sabatului și odihna pe care o oferă Hristos, dintre rolul marelui preot și lucrarea preoțească a lui Isus, dintre templul în care intra preotul vechiului legământ și „Locul Preasfânt” ceresc în care a intrat Hristos — și multe altele.
Desigur, pentru cei care au trăit sub rânduielile vechiului legământ, credincioșia față de Dumnezeu însemna ascultare de instituțiile și ritualurile stabilite de El, chiar dacă aceleași instituții și ritualuri, privite în ansamblul Scripturii, arătau înainte spre ceva mai măreț. Prin aceste imagini, Dumnezeu vorbea despre viitor. Când un creștin înțelege acest adevăr, multe părți ale Bibliei capătă viață într-un mod nou.
Unul dintre aceste modele simbolice este chiar Ierusalimul, numit uneori Sion (cetatea istorică fortificată). Ierusalimul era important nu doar pentru că, din vremea lui David, a devenit capitala regatului (iar după împărțirea în Israel și Iuda, capitala regatului de sud), ci și pentru că, din vremea lui Solomon, a fost locul templului și, prin urmare, centrul revelării lui Dumnezeu.
De aceea, pentru psalmist, „cetatea Dumnezeului nostru, muntele Lui cel sfânt” nu este doar frumoasă, ci și „bucuria întregului pământ” (Psalmul 48:1-2). Ea nu este doar centrul siguranței militare (48:4-8), ci și locul unde poporul lui Dumnezeu meditează la dragostea Lui neclintită (48:9), centrul laudei aduse Numelui Său (48:10).
Totuși, psalmistul privește dincolo de cetate, spre Dumnezeu Însuși. El este Cel care „o întărește pentru totdeauna” (48:8), a cărui laudă ajunge până la marginile pământului și care rămâne Dumnezeul nostru în veci de veci (48:10, 14).
Deși profund ancorați în Ierusalimul istoric, autorii noului legământ își îndreaptă privirea spre „Ierusalimul de sus” (Galateni 4:26), spre „Muntele Sion”, spre „Ierusalimul ceresc, cetatea Dumnezeului celui viu” (Evrei 12:22), spre „Noul Ierusalim” (Apocalipsa 21:2).
Reflectează adesea și profund la aceste legături. Ele arată că toate drumurile revelației lui Dumnezeu conduc, în cele din urmă, spre Hristos și spre Împărăția Sa veșnică.
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.