3 Mai
Numeri 10; Psalmul 46-47; Cântarea cântărilor 8; Evrei 8
O temă comună a Psalmilor 46 și 47 este autoritatea suverană a lui Dumnezeu asupra tuturor națiunilor. El nu este o simplă zeitate tribală. El este Cel Preaînalt (46:4). Națiunile pot fi în tulburare, iar împărățiile pot să se ridice și să cadă. Însă Dumnezeu trebuie doar să-Și ridice glasul, și pământul însuși se topește (46:6). Prin autoritatea Sa, pustiirea își împlinește judecata nimicitoare; prin autoritatea Sa, războaiele încetează (46:8-9). Domnul Cel Preaînalt este „Marele Împărat peste tot pământul” (47:2, 7). „Dumnezeu împărățește peste neamuri; Dumnezeu șade pe scaunul Lui de domnie cel sfânt” (47:8).
Această realitate garantează siguranța comunității legământului. Națiunile păgâne din jur pot amenința, dar dacă Dumnezeu este suveran, poporul Său poate mărturisi: „Domnul oștirilor este cu noi; Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi” (46:7). „El ne supune popoare și pune neamuri sub picioarele noastre” (47:3). În ceea ce privește Ierusalimul, „locul unde locuiește Cel Preaînalt”: „Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină; Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor” (46:4-5).
Psalmistul vede cel puțin două consecințe suplimentare ale acestei domnii universale.
Prima este că, mai devreme sau mai târziu, Dumnezeu „va fi înălțat printre neamuri” (46:10). „Căci Dumnezeu este Împăratul întregului pământ” (47:7). Aceste afirmații ar putea fi înțelese ca o amenințare, nu ca o promisiune: Dumnezeu va fi glorificat printre popoarele păgâne așa cum a fost glorificat prin nimicirea armatei egiptene la Marea Roșie. Totuși, în lumina Psalmului 47:9, ar fi greșit să insistăm exclusiv asupra unei interpretări negative: „Mai-marii popoarelor se adună împreună cu poporul Dumnezeului lui Avraam, căci scuturile pământului sunt ale lui Dumnezeu; El este înălțat nespus de mult.”
Cu alte cuvinte, una dintre implicațiile monoteismului este că Dumnezeu este Dumnezeul tuturor, fie că este recunoscut sau nu ca atare. Și va veni ziua când va fi recunoscut de toți; în multe cazuri, această recunoaștere va fi însoțită de închinare și adorare, când conducătorii națiunilor se vor aduna înaintea Lui la fel cum se adună poporul Dumnezeului lui Avraam. Folosind limbajul Apostolul Pavel, aici vedem includerea neamurilor printre fiii lui Avraam (cf. Romani 4:11; Galateni 3:7-9). „Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ” (46:10).
A doua consecință este lauda. „Veniți și priviți lucrările Domnului” (Ps. 46:8). „Bateți din palme, toate popoarele! Înălțați lui Dumnezeu strigăte de bucurie! Căci Domnul Cel Preaînalt este înfricoșat, Mare Împărat peste tot pământul!” (47:1-2). „Cântați lui Dumnezeu, cântați! Cântați Împăratului nostru, cântați!” (47:6).
Când Dumnezeu este văzut în adevărata Sa măreție, răspunsul firesc al inimii este închinarea.
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.