23 aprilie
Leviticul 27; Psalmul 34; Eclesiastul 10; Tit 2
Una dintre trăsăturile inevitabile ale celor care Îl laudă cu adevărat pe Domnul este dorința lor ca și alții să li se alăture în laudă. Ei înțeleg că, dacă Dumnezeu este cu adevărat așa cum Îl descriu laudele lor, atunci și alții ar trebui să-L recunoască. Mai mult, unul dintre motivele pentru care Îl lăudăm pe Domnul este acela de a-I mulțumi pentru ajutorul pe care ni l-a oferit. Dacă vedem și pe alții în nevoie de același fel de ajutor, nu este firesc să le împărtășim propria noastră experiență a purtării de grijă a lui Dumnezeu, în speranța că și ei vor căuta ajutorul Lui? Și nu va duce aceasta la o extindere a cercului de laudă?
Este minunat să-l auzim pe David spunând: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea” (Ps. 34:1). Dar el îi invită și pe alții, mai întâi să guste bunătatea Domnului, iar apoi să participe la laudă. De aceea citim, mai întâi: „Sufletul meu se laudă în Domnul; cei nenorociți să audă și să se bucure” (34:2). Cei aflați în suferință trebuie să învețe din răspunsurile la rugăciune pe care David le-a experimentat și pe care le va descrie în continuare. Apoi urmează invitația largă de a lărgi cercul laudei: „Înălțați pe Domnul împreună cu mine și să slăvim cu toții Numele Lui!” (34:3).
Versetele următoare îl prezintă pe David mărturisind propria sa experiență a harului lui Dumnezeu (34:4-7). Secțiunea care urmează este o chemare sinceră adresată altora de a se încrede și de a-L urma pe același Dumnezeu (34:8-14), iar restul psalmului este dedicat proclamării dreptății Domnului, care asigură că El ia aminte la strigătele celor neprihăniți și Își întoarce fața împotriva celor ce fac răul (34:15-22).
Dumnezeu, insistă David, l-a izbăvit cu adevărat „din toate necazurile lui” (34:6). Acesta este un fapt obiectiv. Fie că este văzut sau nu, „Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor ce se tem de El și-i scapă din primejdie” (34:7). Dar, pe lângă necazurile prin care trecem — uneori tot mai amenințătoare — există și temerile care le însoțesc, nu mai puțin dăunătoare. Frica ne face să pierdem perspectiva, să ne îndoim de credincioșia lui Dumnezeu și să punem la îndoială valoarea luptei. Ea generează stres, amărăciune, lașitate și neînțelepciune. Însă mărturia lui David este o încurajare deosebită: „Am căutat pe Domnul și mi-a răspuns; m-a izbăvit din toate temerile mele” (34:4).
Este adevărat că „temerile” pot face referire fie la frica interioară, fie la lucrurile care o provoacă — fără îndoială, Domnul l-a izbăvit pe David de amândouă. Dar faptul că perspectiva lui a fost transformată este clar în versetul următor: „Cei ce privesc spre El se luminează și nu li se umple fața de rușine” (34:5).
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.