21 aprilie
Leviticul 25; Psalmul 32; Eclesiastul 8; 2 Timotei 4
„Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit!
Ferice de omul căruia Domnul nu-i ține în seamă nelegiuirea
și în al cărui duh nu este viclenie” (Ps. 32:1-2).
Într-un univers teist, în care Dumnezeu „ține socoteala”, cu greu ne-am putea imagina o binecuvântare mai mare decât aceasta.
Tragedia este că, atunci când mulți oameni reflectează la acest adevăr dur — că trebuie să dăm socoteală înaintea Lui și că nu există scăpare de dreptatea Sa —, reacția lor instinctivă este greșită. Aleg calea autoîmbunătățirii, încearcă să „o ia de la capăt”, ascund sau chiar neagă păcatele tinereții. Astfel, adaugă la vina lor încă un păcat — acela al înșelăciunii.
Nu îndrăznim să cerem dreptate — am fi zdrobiți. Dar cum am putea să ne ascundem de Dumnezeul care vede totul? Aceasta este o amăgire de sine. Există o singură cale care nu ne duce la pieire: trebuie să fim iertați. „Ferice de cel cu fărădelegea iertată.” Iar ce implică această iertare? În primul rând, omul acela nu pretinde că nu are păcate: ferice de omul „în al cărui duh nu este viclenie”.
De aceea, versetele următoare vorbesc atât de deschis despre mărturisire (32:3-5). Atunci când David „tăcea” (adică își ascundea păcatul), „i se topeau oasele”; suferința lui era atât de intensă, încât se manifesta și fizic. David simțea apăsarea mâinii lui Dumnezeu asupra lui: „Căci zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii” (32:4).
Care este soluția glorioasă? „Atunci Ți-am mărturisit păcatul meu și nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: ‘Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!’ — și Tu ai iertat vina păcatului meu” (32:5).
Scriitorul din Noul Testament care exprimă cel mai clar același adevăr este Ioan, în prima sa epistolă (1 Ioan 1:8-9). Scriind credincioșilor, el afirmă: „Dacă zicem că nu avem păcat, ne înșelăm singuri și adevărul nu este în noi.” Iată din nou ideea autoamăgirii care însoțește negarea păcatului. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.” Iată din nou singurul remediu pentru vina omenească.
Acest Dumnezeu ne iartă nu pentru că ar fi indulgent sau nepăsător, ci pentru că ne-am mărturisit păcatele și, mai presus de toate, pentru că El este „credincios și drept”: „credincios” legământului pe care l-a încheiat și „drept” în a nu ne condamna, deoarece Isus Hristos este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre (1 Ioan 2:2).
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.