20 aprilie
Leviticul 24; Psalmul 31; Eclesiastul 7; 2 Timotei 3
David se afla într-o mare strâmtorare. Circumstanțele exacte ne pot scăpa nouă, celor care trăim la trei mii de ani distanță și încercăm să reconstituim detaliile. Știm însă că David era închis într-o cetate asediată (Ps. 31:21) și se simțea prins fără scăpare. Amenințarea era atât de mare, încât a fost la un pas de deznădejde. Atunci a simțit că este părăsit chiar de Dumnezeu: „În spaima mea ziceam: ‘Sunt izgonit dinaintea ochilor Tăi!’” (31:22).
Aceasta este cea mai profundă formă de disperare — sentimentul că Dumnezeu te-a abandonat. A fost și o parte din chinul lui Iov. El simțea că ar putea să-și susțină cauza, dacă ar reuși măcar să-L găsească pe Dumnezeu și să stea de vorbă cu El. Însă cerurile tăceau, iar această tăcere îi amplifica deznădejdea.
Am reflectat deja asupra faptului că teama de a fi părăsit de Dumnezeu l-a făcut pe Iacov să lupte în noapte cu omul necunoscut (Gen. 32:22-32) și l-a determinat pe Moise să stăruiască înaintea lui Dumnezeu să nu-Și împlinească hotărârea de a rămâne departe de tabăra israeliților răzvrătiți (Ex. 32–34). Într-un univers teist, nu există nimic mai grav decât a fi cu adevărat părăsit de Dumnezeu. Cea mai cumplită suferință a iadului constă tocmai în această abandonare reală de către Dumnezeu — „Lăsați orice speranță, voi cei ce intrați aici.”
Totuși, realitatea tristă este că noi, cei creați după chipul lui Dumnezeu, oscilăm între frica de a fi abandonați de El și dorința de a fugi din prezența Lui. Același David care a scris acest psalm nu era deloc dornic să se bucure de prezența lui Dumnezeu atunci când o dorea pe Bat-Șeba și plănuia uciderea soțului ei. De prea multe ori, am vrea ca Dumnezeu să „închidă ochii” când alegem să-I sfidăm voia și să ne urmăm propriile căi, dar în același timp ne dorim ca El să-Și arate prezența și slava și să ne scoată din necaz atunci când ajungem în situații disperate.
Ce binecuvântare de necuprins este faptul că Dumnezeu este mai mare decât temerile noastre. El nu ne datorează ajutor, alinare sau izbăvire. Chiar și strigătele noastre de panică — „Sunt izgonit dinaintea ochilor Tăi!” — pot izvorî mai degrabă dintr-o necredință disperată decât dintr-o cerere sinceră de ajutor. Totuși, experiența lui David ne poate încuraja, căci el adaugă imediat: „Dar Tu ai auzit glasul cererilor mele, când am strigat către Tine după ajutor” (31:22).
Iubiți pe Domnul, toți credincioșii Lui!
Domnul îi păzește pe cei credincioși,
dar răsplătește pe deplin pe cei mândri.
Fiți tari și îmbărbătați-vă inima,
toți cei care vă puneți nădejdea în Domnul!
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.