3 Aprilie
Leveticul 6; Psalmul 5-6; Proverbe 21; Coloseni 4
LA ÎNCEPUTUL CAPITOLULUI 6 DIN Levitic, Domnul stabilește, prin intermediul lui Moise, ce trebuie să se întâmple atunci când cineva din comunitatea legământului a mințit un aproape în legătură cu ceva încredințat lui, l-a înșelat, a mințit cu privire la un bun găsit pentru a-l păstra sau a comis mărturie mincinoasă ori alte păcate similare. Două observații clarifică aportul acestor versete (6:1–7) la structura juridică și morală în curs de dezvoltare.
(1) Cititorii cărții Levitic, mai ales cei familiarizați cu traducerea New International Version, au observat deja distincția dintre păcatele neintenționate (de exemplu, mare parte din cap. 4) și cele intenționate. Unii interpreți au susținut că nu există jertfe pentru ispășirea păcatelor intenționate și că cei care păcătuiesc în mod deliberat trebuie excluși din comunitate.
O parte a problemei ține de felul în care traducem termenii „intenționat” și „neintenționat”. „Intenționat” redă adesea o expresie ebraică ce înseamnă „cu mână ridicată”, iar „neintenționat” — „nu cu mână ridicată”. Acest fundal este important pentru înțelegerea pasajului din 6:1–7. Păcatele descrise aici sunt toate intenționate în sensul modern: nimeni nu poate minți, înșela sau depune mărturie mincinoasă fără să o facă deliberat. Există însă pași rânduiți de Dumnezeu care trebuie urmați: restituirea, acolo unde este posibil (conform principiilor din Exod 22), precum și mărturisirea și aducerea jertfelor prescrise.
Desigur, există și o vinovăție neintenționată atunci când cineva nu este conștient că a comis o faptă interzisă (ca în 5:3); vinovăția există totuși, deoarece acțiunea este oprită, chiar dacă persoana nu era conștientă de ea. Alte forme de vinovăție „neintenționată” nu se referă la păcate făcute în necunoștință de cauză, ci la păcate asumate conștient, dar care nu sunt comise „cu mână ridicată”. Multe păcate sunt săvârșite pentru că omul este atras pe moment de ele, pentru că a cultivat resentimente sau pentru că pare mai puțin riscant să mintă decât să spună adevărul. Totuși, acestea nu ating nivelul mai grav al păcatului făcut „cu mână ridicată”, când păcătosul privește direct păcatul, conștientizează că acesta sfidează pe Dumnezeu și, în mod deschis și deliberat, alege păcatul tocmai pentru a-L sfida. Din câte se poate observa, vechiul legământ nu prescrie ispășire pentru o asemenea sfidare, ci judecată.
(2) Chiar și păcatele menționate în acest pasaj — toate fiind păcate împotriva altor oameni — sunt tratate în primul rând în relație cu Dumnezeu: „Dacă cineva păcătuiește și este necredincios Domnului, înșelând pe aproapele său” (6:2, sublinierea adăugată). Jertfa pentru vină este adusă la preot; cel vinovat trebuie nu doar să facă restituire față de persoana nedreptățită, ci și să caute iertarea Domnului. Sfidarea lui Dumnezeu este ceea ce face ca o faptă greșită să fie păcat și ceea ce face păcatul vrednic de ură.
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.