28 Iulie
Judecători 11; Faptele Apostolilor 15; Ieremia 24; Marcu 10
Devoționalul de azi va cuprinde două meditații, câte una pentru fiecare dintre pasajele principale.
Este foarte important să înțelegem despre ce era disputa din Fapte 15 care a dus la convocarea a ceea ce ulterior a fost numit „Conciliul de la Ierusalim”. Unii bărbați (iudei) au venit din Iudeea în Antiohia și au început să-i învețe pe credincioșii de acolo că, deși credeau în Isus, nu puteau fi mântuiți decât dacă erau circumciși conform Legii lui Moise (15:1). Mai târziu, istoria le-a atribuit numele de iudaizatori.
Din perspectiva iudaizatorilor, Isus era Mesia cel iudaic, iar nimeni nu-L putea urma cu adevărat pe acest Mesia fără să devină iudeu. Fără îndoială, unii iudei se simțeau amenințați de afluxul acestor neamuri necircumcise în Biserică: identitatea iudaică era în pericol de a fi diluată sau chiar pierdută. Dacă însă toate aceste neamuri deveneau iudei, lucru marcat prin circumcizie, acest pericol ar fi dispărut.
Totuși, problema este mai profundă decât simpla chestiune a identității iudaice. Ea ajunge, în cele din urmă, să privească modul în care întreaga Biblie este structurată și înțeleasă. Iudaizatorii ridicau Legea lui Moise deasupra lui Isus. Isus putea fi acceptat ca Mesia numai dacă rezultatul era formarea unui grup de oameni și mai devotați în respectarea Legământului Mozaic – de la legile alimentare, circumcizie, cultul templului până la toate celelalte elemente. În schimb, conducătorii Bisericii indică o altă direcție. Legea nu fusese niciodată bine respectată nici măcar de iudei (15:10); de ce să fie impusă neamurilor? Și, mai important, revelația din Vechiul Legământ indică spre Isus. El este ținta și împlinirea acestuia, nu slujitorul lui. Petru amintește adunării că, în episodul convertirii lui Corneliu, Dumnezeu Și-a revărsat Duhul peste neamuri fără ca acestea să fie circumcise (15:7-8). În ultimă instanță, miza este libertatea pe care o oferă harul lui Dumnezeu (15:11).
Relatările lui Pavel și Barnaba se dovedesc de mare ajutor. Iacov, fratele vitreg al Domnului Isus – care la acea vreme era, aparent, prezbiterul principal al Bisericii din Ierusalim – oferă atât o expunere elocventă a unui text din Vechiul Testament, cât și propriul sa interpretare (15:13-21). Combinația dintre cele două stabilește concluzia dezbaterii – deși disputa va izbucni din nou în deceniile următoare. Dacă aceste aspecte sunt corect înțelese, întreaga Biblie începe să se capete coerență.
Judecători 11:30-31, 34-40 reprezintă un exemplu remarcabil al unei promisiuni care nu ar fi trebuit făcută și al unei promisiuni care nu ar fi trebuit împlinită. În ciuda insistenței puternice a Scripturii că jurămintele trebuie respectate, un jurământ de a face ceva rău nu trebuie împlinit, ci trebuie urmat de pocăință, pentru ca omul să nu săvârșească două păcate în loc de unul. Mai mult, aici găsim încă o dovadă a spiralei declinului teologic și moral din Israel în perioada judecătorilor.
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.