Iunie 29
Iosua 1; Psalmii 120—122; Isaia 61; Matei 9
CEI CINCISPREZECE PSALMI SCURŢI (Psalmii 120—134) care urmează imediat după Psalmul 119 sunt grupaţi sub titlul „Cântările treptelor” sau „Cântările suirilor”. Explicaţia cea mai probabilă este că aceşti psalmi erau cântaţi de pelerinii care urcau spre Ierusalim şi spre templu cu ocazia marilor sărbători. Oamenii „urcau” la Ierusalim din toate direcţiile, aşa cum în Anglia se spune că mergi „sus” la Londra indiferent din ce parte vii.
Aceasta nu înseamnă însă că fiecare dintre cei cincisprezece psalmi a fost compus iniţial pentru acest scop. Unii ar fi putut fi scrişi într-un alt context şi apoi consideraţi potriviţi pentru a fi incluşi în această colecţie. De exemplu, Psalmul 120 pare să reflecte o experienţă personală, dar putea fi cântat cu profundă identificare de către pelerini care simţeau că trăiesc ca străini într-o ţară înconjurată de vecini păgâni — o temă importantă pe măsură ce se apropiau de Ierusalim şi simţeau că se întorc „acasă”.
De fapt, seria acestor cincisprezece psalmi pare să urmărească simbolic drumul dintr-o ţară îndepărtată până la Ierusalim însuşi (Psalmul 122) şi, în cele din urmă, în ultimul psalm al colecţiei, până la chivotul legământului, la preoţi şi la „slujitorii Domnului care slujesc noaptea în Casa Domnului” (134:1).
În acest context trebuie înţeles şi Psalmul 121. Prima afirmaţie — „Îmi ridic ochii spre munţi” — este adesea scoasă din context pentru a susţine un anumit misticism al naturii sau cel puţin ideea că dealurile şi munţii ne amintesc de măreţia lui Dumnezeu şi astfel ne liniştesc inima. În realitate însă, munţii din acest verset sunt enigmatici.
Funcţionează ei simbolic, asemenea muntelui din Psalmul 11:1, ca loc de refugiu pentru cei ameninţaţi şi înfricoşaţi? Sau sunt ascunzători pentru tâlhari şi oameni violenţi, astfel încât prima parte a versetului ridică tocmai problema la care restul psalmului oferă răspuns? Sau — probabil mai corect, având în vedere că acesta este un „psalm al suirilor” — pelerinul îşi ridică privirea spre dealurile Ierusalimului, dealuri care evocă nu misticismul naturii, ci locul împăratului davidic şi locul templului?
Dacă aceasta este interpretarea corectă, atunci psalmistul priveşte aceste dealuri ca pe o chemare de a medita la Dumnezeul care le-a creat — „Ajutorul meu vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul” (121:2) — Dumnezeul care „păzeşte pe Israel” (121:4) ca Răscumpărător al legământului.
Ultimele versete ale psalmului exprimă bucuria deplină în grija cuprinzătoare a lui Dumnezeu pentru „tine” — la singular, ca şi cum pelerinul individual ar fi încurajat de ceilalţi pelerini.
„Domnul este Păzitorul tău” (121:5) — zi şi noapte (121:6), pe tot parcursul vieţii tale (121:7), în tot ceea ce faci („la plecare şi la venire”, 121:8), „de acum şi până în veac” (121:8).
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.