4 Iunie:
Deuteronom 8; Psalmul 91; Isaia 36; Apocalipsa 6
Capitolul 8 din cartea Deuteronom ne oferă o perspectivă teologică importantă în ceea ce privește cei patruzeci de ani de rătăcire în pustiu. Fiindcă Dumnezeu este un Dumnezeu personal, putem privi această întâmplare ca o interacțiune dintre Dumnezeu și poporul Său: El le-a împlinit nevoile, ei s-au răsculat împotriva Lui, El a răspuns cu judecată, ei se s-au pocăit–iar apoi ciclul se repetă. Pe de altă parte, putem să privim această istorie din perspectiva suveranității și credincioșiei lui Dumnezeu. El rămâne mereu în control. Acesta este avantajul pe care îl oferă în acest caz.
Bineînțeles, Dumnezeu putea să le ofere tot ce își doreau înainte ca ei să fi avut măcar șansa de a-și exprima dorințele. El putea să îi răsfețe. Dar totuși, El a ales să îi smerească, să îi pună la încercare, chiar să îi lase să flămânzească o vreme înainte de a le da mana. Moise ne explică faptul că scopul acestei încercări din urmă a fost ca Dumnezeu să le arate că “omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul.” (8:3), sau într-un mod mai general: “Recunoaşte dar în inima ta că Domnul Dumnezeul tău te mustră cum mustră un om pe copilul lui.” (8:5).
Dar de ce atâta disciplinare? Realitatea tristă este că în urma căderii omului, omul a ajuns să se concentreze doar pe darurile date de Dumnezeu, și să ignore pe Cel ce le dă. La un moment dat, acest lucru ajunge să degenereze în sensul că omul ajunge să slujească și să slăvească darurile în loc de Creator (Rom. 1:25). Dumnezeu știa că poporul Israel era în pericol. El urma să îi aducă într-un tărâm cu multe oportunități agricole, cu apă potabilă și zăcăminte minerale bogate (8:6-9). Ce șanse ar mai fi fost din acel moment să mai învețe faptul că “omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului”?
Chiar și după acești patruzeci de ani de disciplinare, pericolele nu au încetat să apară, așa că Moise le-a spus aceste lecții direct. Odată ce poporul s-a stabilit în Țara Promisă, bucurându-se de bogăția ei, pericolele vor începe: “Vezi să nu uiţi pe Domnul Dumnezeul tău, până acolo încât să nu păzeşti poruncile, rânduielile şi legile Lui, pe care ţi le dau azi.” (8:11). În mod cert, cu o bogăție așa de mare, va apărea și ispita aroganței, care îi va îndemna pe poporul Israel să Îl uite pe Dumnezeu care i-a scos din casa robiei (8:12-14). La urmă, ei nu doar că vor prețui bogățiile țării mai mult decât pe Dumnezeu, vor încerca chiar să se justifice, zicând cu mândrie: “Tăria mea şi puterea mâinii mele mi-au câştigat aceste bogăţii.” (8:17)–uitând, în mod convenabil, faptul că puterea de a produce bogăție este și ea un dar pe care Dumnezeu îl dă prin harul Său. (8:18)
În ce moduri arată viața ta că prețuiești fiecare cuvânt care vine de la Dumnezeu mai mult decât toate binecuvântările și chiar necesitățile vieții acesteia?
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.