27 aprilie
Numeri 4; Psalmul 38; Cântarea cântărilor 2; Evrei 2
Una dintre cele mai atrăgătoare trăsături ale lui David este sinceritatea sa. În momentele lui cele mai bune, el este complet deschis și onest. Aceasta înseamnă, printre altele, că atunci când lucrurile merg rău în viața lui, nu le reduce la o singură problemă. Nimic nu este mai clar în acest sens decât Psalmul 38. Comentatorii încearcă uneori să reducă toate elementele acestui psalm la o singură situație, însă multe dintre aceste interpretări par forțate. Este mai util să identificăm principalele componente ale suferinței lui David.
(1) El se confruntă cu mânia lui Dumnezeu (38:1) și (2) suferă de multiple afecțiuni fizice (38:3-8). (3) Ca urmare, este copleșit de suspine și cade într-o stare de depresie (38:9-10). (4) Prietenii îl părăsesc (38:11). (5) În același timp, trebuie să facă față intrigilor și înșelăciunii dușmanilor săi (38:12). (6) Este atât de slăbit încât seamănă cu un surd și un mut (38:13-14), incapabil să răspundă, în timp ce vrăjmașii lui sunt numeroși și puternici (38:19). (7) În același timp, este profund tulburat de propria sa fărădelege (38:18).
Se pot imagina diferite moduri de a lega aceste elemente între ele, însă ar necesita multă speculație. Ceea ce iese în evidență în acest psalm este faptul că, deși David cere dreptate împotriva dușmanilor săi, face acest lucru în contextul mărturisirii propriului păcat și al confruntării personale cu mânia lui Dumnezeu. Este foarte posibil ca el să înțeleagă atât suferința fizică, cât și pierderea prietenilor și opoziția dușmanilor ca fiind expresii ale mâniei divine — pe care, în mod sincer, recunoaște că o merită.
În acest psalm, David nu cere justificare bazată pe fidelitatea sa față de legământ. El își mărturisește deschis păcatul (38:18), așteaptă intervenția Domnului (38:15), Îl roagă să nu-l părăsească (38:21), imploră ajutorul Său (38:22) și Îl roagă să nu-l mustre cu mânie și urgie (38:1). Pe scurt, David face apel la îndurare.
Aceasta este o altă față a temei justificării. Da, dorim ca Dumnezeu să-Și arate dreptatea. În situațiile în care suntem nedreptățiți, este mângâietor să știm că dreptatea divină va triumfa în cele din urmă. Dar ce se întâmplă atunci când noi înșine suntem vinovați? Este suficientă doar dreptatea? Dacă tot ceea ce am cere de la Dumnezeu ar fi dreptate, cine ar putea sta în picioare înaintea judecății Sale?
În timp ce cerem dreptate, este esențial să ne mărturisim propriile păcate și să implorăm mila lui Dumnezeu. Căci Dumnezeul dreptății este, în același timp, și Dumnezeul harului. Dacă nu ar fi așa, nu ar exista nicio speranță pentru niciunul dintre noi.
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.