4 Martie:
Exodul 15; Luca 18; Iov 33; 2 Corinteni 3
Fiecare dintre primele 4 părți din Luca 18 pot fi înțelese greșit; totuși, fiecare dintre ele încep să aibă sens atunci când sunt citite în paralel una cu alta.
Prima parte (18:1-8) prezintă o pildă pe care Isus o spune ucenicilor Săi “ca să le arate că trebuie să se roage necurmat și să nu se lase” (18:1). Un judecător nedrept este deranjat mereu de o văduvă persistentă, iar în final acesta îi face dreptatea pe care aceasta o cerea. “Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei?” (18:7). Dacă chiar și acest judecător ajunge să facă dreptate, cu cât mai mult îi va asculta Dumnezeu pe aleșii lui atunci când aceștia strigă către El? De sine stătătoare, această pildă poate fi interpretată în felul următor: cu cât mai puternice și îndelungate sunt țipetele, cu atât mai multe binecuvântări vor fi primite–un fel de relație tranzacțională pe care chiar Isus o dezaprobă (Mat. 6:5-15). Dar ultimul verset (18:8) se concentrează pe ideea principală: “Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”. Adevărata problemă nu este că Dumnezeu nu vrea să ne răspundă, ci lipsa noastră de credință și refuzul letargic de a cere.
A doua parte(18:9-14) prezintă o pildă care descrie un fariseu și un vameș care se duc la templu să se roage. Unii relativiști moderni trag concluzia din această pildă că Isus îi acceptă pe toți, indiferent dacă aceștia continuă sau nu să trăiască în păcat, și că El respinge doar ipocriți religioși egoiști. Cu siguranță, El respinge categoria ipocriților religioși, dar pilda nu sugerează că vameșul dorea să continue în păcatul său; ci el cere milă, știind că este un păcătos; se apropie de Dumnezeu conștientizând de bună voie nevoia lui pentru Dumnezeu.
În a treia parte(18:15-17), Isus cere să I se aducă niște copilași, “căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca ei”, și că trebuie să “primim Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș”. Totuși, această pildă nu promovează comportamentele copilărești în toate aspectele (de exemplu, naivitatea, gândirea pe termen scurt, imaturitatea morală, etc.), ci ilustrează modul în care copiii au o deschidere și o simplitate care cere și are încredere.
A patra parte(18:18-30) Îl prezintă pe Isus spunându-i unui tânăr bogat să își vândă toate averile și să împartă la săraci pentru a avea o comoară în ceruri, iar apoi să Îl urmeze. Asta înseamnă că doar cei care practică ascetismul penurios se vor bucura de binecuvântările cerului? Sau este oare acesta modul lui Isus de a dărâma idolii tânărului bogat, bogățiile și egoismul lui, pentru a se putea încrede deplin în Isus și să Îl urmeze în întregime?
Poți vedea imaginea prezentată de aceste patru părți?
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.