3 Martie:
Exodul 14; Luca 17; Job 32; 2 Corinteni 2
Trei observații despre trecerea Mării Roșii (Ex. 14):
În primul rând, confruntarea dinamică dintre Faraon și Dumnezeul suveran continuă. Pe de-o parte, Faraon își urmărește dorințele, ajungând la concluzia că israeliții sunt prinși între Marea Roșie și deșert, și că din acest motiv sunt pradă ușoară (14:3). Mai mult de atât, Faraon și slujitorii lui au ajuns să regrete că au dat drumul poporului Israel. Robia a fost unul dintre punctele forte fundamentale ale sistemului economic egiptian, probabil fiind cea mai importantă resursă din programele lor de construcții. Faraon probabil se gândea că urgiile au fost doar niște coincidențe oribile, nimic mai mult, iar că poporul Israel trebuie să fie adus înapoi în robie.
Totuși, Dumnezeu nu a fost un spectator atunci când aceste eveniment s-au desfășurat, și nu a fost nici cineva care doar a răspuns la inițiativa celorlalți. El i-a condus pe israeliți departe de ruta din Nord-Est, nu doar pentru a evita o confruntare cu filistenii (13:17), dar și pentru ca egiptenii să creadă israeliții sunt blocați (14:3). De fapt, Dumnezeu i-a condus pe egipteni într-o capcană, iar împietrirea inimii lui Faraon a fost parte din acest plan (14:4, 8, 17). Această suveranitate providențială a solidificat încrederea oamenilor lui Dumnezeu (14:31). Mai presus decât toate aceste, Dumnezeu este determinat ca în această confruntare, atât israeliții, cât și egiptenii să învețe cine este Dumnezeu.
“Eu voi împietri inima egiptenilor, ca să intre în mare după ei. Şi Faraon şi toată oastea lui, carele şi călăreţii lui vor face să se arate slava Mea. Şi vor şti egiptenii că Eu sunt Domnul când Faraon, carele şi călăreţii lui vor face să se arate slava Mea.” (14:17-18)
“Israel a văzut mâna puternică pe care o îndreptase Domnul împotriva egiptenilor. Şi poporul s-a temut de Domnul şi a crezut* în Domnul şi în robul Său Moise.” (14:31)
În al doilea rând, “îngerul lui Dumnezeu” apare din nou (14:19)–nu ca un înger, ci ca un stâlp de foc noaptea și un stâlp de nor ziua, conducând poporul Israel și separându-i de egiptenii care îi urmăreau. Dar dacă privim într-un alt mod acest lucru, putem spune că “Domnul mergea înaintea lor: ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua, şi noaptea.” Ambiguitățile pe care le-am văzut mai devreme (Ex. 3; vezi meditația din 20 Februarie) continuă.
În al treilea rând, orice modalități (cum ar fi vântul) care erau menite pentru despărțirea Mării Roșii, evenimentele, cum ar fi cele 10 urgii, au fost prezentate ca miraculoase–nu ordonarea providențială a circumstanțelor de care israeliții au avut parte. Acestea au fost intervenția lui Dumnezeu contrară cu modul în care El acționa de obicei (ceea ce face miracolele unice, neputând fi analizate științific). Umblatul pe pământ uscat între două ziduri de apă (14:21-22) este ceva care doar Dumnezeul suveran poate aranja, nimeni altcineva.
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.