„Nu-ți aduce aminte de greșelile din tinerețea mea, nici de fărădelegile mele; ci adu-Ți aminte de mine, după îndurarea Ta, pentru bunătatea Ta, Doamne!” (Psalmul 25:7)
„În biserică există un mare pericol de a face credința meritorie.
Pastorul și teologul german Dietrich Bonhoeffer, deși loial bisericii luterane, a scris în cartea sa Prețul uceniciei că biserica sa, prin pricina marelui accent pe îndreptățirea prin credință, a facut din credință un idol.
Credința nu are niciun merit. Ai credință în Dumnezeu pentru că El e bun și Și-a demonstrat bunătatea în diverse moduri.
Să zicem că într-un ceas greu de ispită și slăbiciune greșești față de cineva. După ce îți vii în fire, ca fiul risipitor, spui: «Mă duc la prietenul meu,mărturisesc și îndrept lucrurile.» Soția îți spune: «Dar crezi că te va ierta?» Și tu răspunzi: «Da, știu că mă va ierta pentru că știu ce fel de om e. Știu că e un gentleman binevoitor și amabil și mă va ierta, va uita toată povestea și niciodată nu va pomeni de asta. Un astfel de om e el.»
Unde este meritul aici? În cererea de iertare sau în natura celui care iartă?
În cel cere iartă. Și la fel este cu Dumnezeu.
Ce temelie tare, voi, sfinți ai Domnului,
E pusă pentru credința voastră în excelentul Său Cuvânt!
Ce poate spune mai mult decât deja v-a spus,
Vouă, care ați fugit să vă refugiați în Isus? (atribuit lui George Keith)
Un răspuns personal
Doamne, vin la Tine nu cu vreo așteptare pe baza meritului meu, ci numai și numai a bunătății Tale. Îți mulțumesc pentru bunătatea inimii Tale pentru că m-ai acceptat în Cel Preaiubit. Amin!”[1]
[1] Textul a fost preluat din ,,Umblarea mea zilnică” (A.W. Tozer). Prin această lucrare, tinerii Bisericii Baptiste Elim Oradea doresc să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.