1 mai 2021
Dumnezeu nu este un om ca să mintă nici un fiu al omului, ca sa-i pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va împlini? (Numeri 23:19)
Străvechea întrebare continuă să obsedeze cugetul oamenilor:cum poate fi Dumnezeu drept, dar să-l îndreptățească pe păcătos? Anslem a afirmat că mila decurge din bunătate și că bunătatea fără dreptate nu este bunătate. Nu poți fi bun fără a fi drept.
În plus, adaugă el, când Dumnezeu îl pedepsește pe cel rău, este ceea ce se cuvine să facă, deoarece este în concordanță cu ceea ce merită omul rău. Când Dumnezeu îl iartă pe omul rău, este ceea ce se cuvine să facă, deoarece este în concordanță cu natura lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt Se poartă întodeauna ca Dumnezeu.
Este imposibil ca tu să te scoli într-o dimineață prost dispus. Este posibil ca cel mai bun prieten să se poarte rece cu tine. Politicienii pot fi in favoarea unei cauze la aceste alegeri, dar la urmatoarele lucrurile pot sta altfel. Ne putem reveni sau putem ajunge și mai rău, schimbându-ne întodeauna de la o zi la alta.
Adevărul minunat și tainic despre Dumnezeu este că El e mereu la fel. Nu este bine dispus într-o zi și prost dispus în alta, cum suntem noi. Singurul lucru cu adevărat stabil este Dumnezeu. Ce este azi, El a fost mereu și va fi mereu.
O, adancă adancă iubire a lui Isus, vastă, nemăsurată, nemărginită, liberă! Trecând ca mărețul ocean în plenitudinea sa spre mine. Sub mine și în juru-mi, peste tot, râul iubirii Tale se află; Ducând înainte, spre casă, la odihna slăvită de sus. (Samuel T.Francis)
Un răspuns personal..
Tată ceresc, ce mult, Te laud pentru că ești întodeauna Dumnezeu. Dragostea Ta,statornică și neschimbătoare ,îmi innoiește sufletul în fiecare zi. În numele lui Isus mă rog. Amin.[1]
[1] Textul a fost preluat din ,,Umblarea mea zilnică”(A.W. Tozer). Prin această lucrare, tinerii Bisericii Baptiste Elim Oradea doresc să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.