„Gata îmi este inima să cânte, Dumnezeule! Voi cânta, voi suna din instrumentele mele; aceasta este slava mea! Deșteptați-vă, lăută și harpă! Mă voi trezi în zori de zi.” (Psalmul 108:1-2)
Ceva din om dorește să I se închine lui Dumnezeu. Problema este că omul dorește să I se închine așa cum vrea el. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu îi respinge pe toți acești închinători. Domnul nostru Isus a spus: ,,Dumnezeu este duh și cei care I se închină Lui trebuie să I se închine în duh și adevăr”. Acel cuvânt, ”trebuie„ , dă la o parte orice altceva. Nimic altceva nu este acceptabil în ceea ce-L privește pe Dumnezeu. Dacă ne închinăm Lui, trebuie să ne închinăm așa cum dorește El.
Nu există nicio toleranță aici. Dar există o precizare clară a realității, așa încât fiecare om care se închină cum vrea el este respins cu totul.
Dacă vrem ca închinarea noastră să fie autentică, ea trebuie să înceapă cu Dumnezeu, niciodată cu omul. Închinarea a venit exclusiv de la Dumnezeu. Nimic ce nu vine de la Dumnezeu nu este veritabil sau autentic. Închinarea începe cu Dumnezeu, străpunge inima omului și apoi se întoarce la Dumnezeu, care a inițiat totul. Adevărata închinare menține acest ciclu divin.
Hristoase, de a cărui slavă cerurile-s pline, Hristoase, adevărata, singura Lumină, soare al Neprihănirii, răsari, triumfă peste umbrele nopții; Zori ai zilei de sus, fiți aproape; Luceafăr de dimineață, în inima mea apari.
( Charles Wesley)
Un răspuns personal
Doamne, Tatăl meu, prezența Ta îmi umple inima cu asemenea slavă încât abia o pot suporta. Umple-mă cu Tine până ce eu sunt dat cu totul afară. În numele lui Isus. Amin. [1]
[1] Textul a fost preluat din ,,Umblarea mea zilnică”(A.W. Tozer). Prin această lucrare, tinerii Bisericii Baptiste Elim Oradea doresc să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.