Un cuvânt final

„El m-a dus în casa de ospăţ şi dragostea era steagul fluturat peste mine.” – (Cantarea cantarilor 2:4)

În ciuda alegerilor noastre slabe și a orbirii spirituale din această viață, Domnul nostru  continuă să ne iubească. Îi aducem cea mai mare plăcere dacă ne bucurăm împreună cu El și în El.

Când va veni sfârșitul și vom fi luați pentru judecata de sus, vom înțelege în mod clar, în Dumnezeu, misterele care ne încurcă judecata acum. Niciunul dintre noi nu va putea spune: „Doamne, dacă procedai altfel era mai bine!”.

Vom spune cu toții în unison: „Doamne, fii binecuvântat pentru că totul este așa cum este. Este cel mai bine. Acum putem vedea sincer că totul se face așa cum ai dorit, ai planificat totul înainte ca ceva să fie făcut vreodată.”

Care este sensul tuturor lucrurilor? Ascultă cu atenție! Pentru Dumnezeu, este dragostea.

Aceasta este cea mai importantă lecție care există și trebuie învățată. Am început în dragoste și vom vedea toate acestea în Dumnezeu pentru totdeauna.

 (Julian de Norwich: Apariții)

Un răspuns personal

Am încredere deplină în Tine, Doamne. Știu că atunci când ne vom întâlni față în față, îmi vei arăta propria-mi viață, în dragostea Ta. Lacrimi de fericire și de durere voi vărsa.  Amin[1]


[1] Aceasta este o lucrare a Bisericii Elim, prin care dorim să îmbogățim timpul dumneavoastră de părtășie zilnică. Textul a fost tradus și adaptat în limba română cu scopul de a depăși barierele lingvistice, facilitând înțelegerea mesajului transmis de autor.