16 Iulie
Iosua 23; Fapte 3; Ieremia 12; Matei 26
Fapte 3 cuprinde o scurtă relatare a unei predici rostite spontan. (Deși, asemenea multor predici spontane, a fost alcătuită, fără îndoială, din fragmente pe care Petru le mai folosise și înainte!) În acest text se află numeroase aspecte foarte importante.
(1) Petru leagă în mod repetat venirea lui Isus Mesia de Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov (3:13), de Moise și de făgăduința că Dumnezeu va ridica, în cele din urmă, un proroc ca el (3:22; cf. Deut. 18:15-18; vezi și meditația din 13 iunie), de mărturia profetică a Vechiului Testament (3:24) și chiar de făgăduința făcută de Dumnezeu lui Avraam că, prin sămânța lui, vor fi binecuvântate toate neamurile pământului (3:25; vezi meditațiile din 14–15 ianuarie). În acest stadiu, Petru nu avea o înțelegere la fel de amplă a acestor lucruri cum avea să aibă mai târziu, dacă judecăm după capitolele 10–11. Dar faptul că înțelegerea lui ajunsese atât de departe reflectă perioada sa de ucenicie alături de Domnul Isus.
(2) Petru nu îi scutește nicio clipă de responsabilitate pe cei din mulțimea de spectatori (3:13-15). Mulți dintre ascultătorii săi fuseseră complici la cererea de a-L răstigni pe Isus; însă, asemenea unui proroc din Vechiul Testament, Petru a privit poporul în ansamblul său ca fiind părtaș la decizia conducătorilor lor. Este drept, poporul a „lucrat din neștiință” (3:17) — adică nu a spus în mod direct: „Iată-L pe Mesia. Haideți să-L ucidem!” — dar, cu toate acestea, L-au ucis, iar Petru le reamintește de vina lor. El face acest lucru nu doar pentru a sublinia un fapt istoric care nu se mai poate schimba, ci și pentru că tocmai aceasta este vina pe care Isus a venit să o șteargă (3:19-20). Mai mult, deși poporul poartă această vină, Petru înțelege că exact prin execuția mârșavă a lui Isus, „Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai dinainte prin gura tuturor prorocilor Săi, și anume, că Hristosul Său va pătimi” (3:18). Aceasta este ironia supremă a întregii istorii.
(3) Există o serie de caracteristici care unesc această predică cu predica din Fapte 2 și cu alte câteva din cartea Faptelor. Aceste trăsături includ următoarele: Dumnezeul părinților noștri L-a trimis pe Robul Său Isus; voi L-ați ucis — lepădându-vă de Cel Sfânt și Neprihănit, Domnul vieții —, dar Dumnezeu L-a înviat din morți; noi suntem martori ai acestor lucruri; prin moartea și învierea lui Isus, Dumnezeu a împlinit făgăduințele pe care le-a făcut prin proroci; pocăiți-vă, dar, și întoarceți-vă la Dumnezeu. Există, desigur, variații ale acestor teme, dar ele revin iar și iar.
(4) Deși „multe minuni și semne se făceau prin apostoli” (2:43), apostolii înșiși sunt pe deplin conștienți că nu aveau nici puterea, nici evlavia necesare pentru a face un cerșetor olog să umble (3:12). Modul în care s-au smerit rămâne o lecție și pentru noi astăzi. „Numele lui Isus și credința care vine prin El i-au dat această tămăduire deplină” (3:16).
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.