12 Iulie
Iosua 16-17; Psalmi 148; Ieremia 8; Matei 22
Toți cei cinci psalmi de încheiere încep cu un singur cuvânt ebraic: „Aleluia” — „Lăudați pe Domnul”. Acest psalm (Ps. 148) este remarcabil datorită accentului pus pe varietatea și amploarea absolută a ființelor și lucrurilor din univers care unesc întreaga creație în laudă. Primele șase versete încep cu îngerii, coborând apoi spre participanții neînsuflețiți din ceruri; următoarele șase versete — o imagine în oglindă a primelor șase — încep cu participanții neînsuflețiți de pe pământ și urcă treptat până la ființele umane (148:7-12). Ultimele două versete (148:13-14) îi atrag în această cântare de laudă pe cei din poporul aflat în legământ cu El. Câteva observații:
(1) Întotdeauna au existat oameni care și-au îndreptat afecțiunea și închinarea spre îngeri (vezi Col. 2:18), deși îngerii sunt „împreună slujitori” cu noi (Apoc. 22:8-9). Alții cred, în mod nesăbuit, că destinele le sunt controlate de stele, deși stelele nu sunt nimic altceva decât creația lui Dumnezeu. Atât îngerii, cât și stelele — primii în mod conștient, cele din urmă, nu — depun mărturie despre măreția lui Dumnezeu; în acest sens, se unesc laolaltă în închinare (148:2-3).
(2) Expresia folosită de psalmist, tradusă literal în Biblia noastră prin „cerurile cerurilor:, este de fapt o modalitate de a exprima superlativul (asemenea expresiei „Sfânta Sfintelor”). De asemenea, sintagma „apele care sunt mai presus de ceruri” reprezintă un mod poetic ebraic de a face referire la ploaie (148:4). Indiferent dacă privim „cerurile” ca pe sfera în care ploaia se condensează din atmosferă sau ca pe locuința Dumnezeului Celui Atotputernic, nu există nimic care să nu fi fost creat: „El a poruncit și au fost făcute” (148:5). Așadar, nu există absolut nimic care să nu depună mărturie despre Dumnezeul-Creator.
(3) Viețuitoarele din adâncurile oceanelor, varietatea de precipitații care adapă pământul, furia furtunilor dezlănțuite, măreția și frumusețea munților și a dealurilor, diversitatea, culorile și frumusețea spectaculoasă a florei și faunei pământului, multitudinea greu de imaginat a făpturilor care prind viață pe pământ — toate acestea mărturisesc, în tăcere, dar cu o forță copleșitoare, despre bunătatea și măreția lui Dumnezeu. Ca parte a acestei creații, ființele umane, în toată diversitatea rangurilor și a pozițiilor lor în viață, se alătură acestui cor universal de laudă (148:11-12), nu pur și simplu pentru că El este mai mare decât noi, ci pentru că, oricât de înălțătoare ne-am imagina noi că este slava Sa plină de măreție, ea este cu mult mai presus de atât, mai presus de orice și de tot ceea ce există în întreaga creație (148:13).
(4) Acest Dumnezeu, de o măreție dincolo de orice închipuire, nu doar că Și-a chemat un popor al Său, ci i-a și înălțat un „corn” (un simbol pentru un împărat), spre lauda tuturor credincioșilor Săi (148:14). Trăind de această parte a istoriei, după întruparea, moartea și învierea lui Isus, noi știm cine este cu adevărat Împăratul suprem din linia lui David. Și astfel, noi ne alăturăm laudele noastre celor înălțate de restul universului, ele fiind caracterizate de o intensitate și de recunoștință cu totul aparte.
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.