18 mai
Numeri 27; Psalmul 70-71; Isaia 17-18; 1 Petru 5
MULȚI CREȘTINI AU ASCULTAT mărturii despre bărbați sau femei care au trăit ani întregi în sterilitate spirituală și degradare evidentă sau, cel puțin, într-o disperare tăcută, înainte de a deveni creștini. Credința autentică în Domnul Isus Cristos a adus apoi o adevărată revoluție personală: vechi obiceiuri distruse, prietenii și angajamente noi, o direcție nouă care să ofere sens și orientare vieții. Acolo unde era disperare, acum este bucurie; unde era tulburare, acum este pace; unde era anxietate, acum există o anumită liniște.
Și unii dintre cei crescuți în familii creștine s-au întrebat în taină dacă nu cumva ar fi fost mai bine să se convertească dintr-un trecut ruinat și întunecat.
Aceasta însă nu este perspectiva psalmistului.
„Căci Tu ești nădejdea mea, Doamne Dumnezeule, încrederea mea din tinerețea mea. Pe Tine mă sprijinesc din pântecele mamei mele; Tu m-ai scos din pântecele ei.” (Psalmul 71 5-6)
„Dumnezeule, Tu m-ai învățat din tinerețea mea și până acum vestesc minunile Tale.” (71:17)
Tocmai datorită acestui trecut, psalmistul privește cu liniște anii care au trecut și Îi cere lui Dumnezeu har pentru a persevera până la bătrânețe:
„Nu mă lepăda la vremea bătrâneții; nu mă părăsi când mi se duc puterile.” (71:9)
„Dar eu voi nădăjdui necurmat și Te voi lăuda tot mai mult.” (71:14)
„Și chiar până la bătrânețe și până la căruntețe, Dumnezeule, nu mă părăsi, până voi vesti tăria Ta generației de acum și puterea Ta celor ce vor veni.” (71:18)
Fără îndoială, anumite împrejurări concrete au fost folosite de Dumnezeu pentru a inspira aceste cuvinte în inima psalmistului. Totuși, atitudinea în sine este neprețuită. Cei mai lucizi dintre cei convertiți mai târziu în viață își doresc adesea să nu fi risipit atât de mulți ani din tinerețe. Acum, după ce au găsit comoara de mare preț, singurul lor regret este că nu au găsit-o mai devreme.
Mai important însă, cei crescuți în familii creștine evlavioase sunt formați de Biblia încă din tinerețe. În Scriptură și în propria experiență există suficientă lumină pentru a le arăta stricăciunea inimii lor; nu trebuie să devină persoane profund decăzute pentru a înțelege ce înseamnă depravarea umană. Ei vor fi suficient de rușinați de păcatele pe care le-au comis, în ciuda avantajelor avute, încât, în loc să-și dorească un trecut mai rău, uneori își pleacă capul cu rușine pentru că au făcut atât de puțin cu ceea ce au primit. Și recunosc sincer că, fără harul lui Dumnezeu, nu există păcat sau fărădelege în care să nu poată cădea.
Mult mai bine este să fii recunoscător pentru o moștenire evlavioasă și să-I ceri lui Dumnezeu harul care să te poarte până la bătrânețe.
- Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.