9 Mai
Numeri 17-18; Psalmul 55; Isaia 7; Iacov 1
La un anumit nivel, relatarea scurtă din Numeri 17 încheie episodul răzvrătirilor prezentate în capitolul anterior. Dumnezeu dorește să pună capăt cârtirilor neîncetate ale israeliților, care contestau autoritatea preoțească a lui Aaron(17:5). De aceea, toiagul conducătorului fiecărei seminții este etichetat cu grijă, iar Moise le așază, după porunca Domnului, în Cortul Întâlnirii, „Cortul Mărturiei”. Dumnezeu declară dinainte că toiagul omului ales de El va înmuguri.
Moise ascultă întocmai. A doua zi dimineață aduce cele douăsprezece toiege. Toiagul lui Aaron — și numai al lui — înmugurise. Mai mult, înmugurise, înflorise și rodise migdale. La porunca lui Dumnezeu, acest toiag este păstrat ca mărturie pentru generațiile viitoare. Cât despre israeliți, încep să înțeleagă că răzvrătirea lor nu fusese doar împotriva a doi oameni, Aaron și Moise, ci împotriva Dumnezeului celui viu. Atunci strigă: „Vom muri! Suntem pierduți, suntem cu toții pierduți! Oricine se apropie de Cortul Domnului va muri. Oare vom pieri cu toții?” (17:12-13)
Ce putem învăța din această relatare?
(1) Reacția israeliților este parțial bună, dar încă profund insuficientă.
Este bună pentru că, măcar pentru moment, îi face să înțeleagă că răzvrătirea lor nu era doar împotriva lui Moise și Aaron, ci împotriva lui Dumnezeu Însuși. Frica de Dumnezeu poate fi un lucru bun. Totuși, aceasta pare mai degrabă frica înspăimântată a unor oameni care nu-L cunosc cu adevărat pe Dumnezeu. Le este teamă să nu fie nimiciți, dar nu devin mai devotați Lui. În Numeri 20 și 21, poporul revine la plângeri și cârtiri. Minunea toiagului înmugurit nu a rezolvat nimic pe termen lung. Și aceasta este dureros de realist. Istoria bisericii cunoaște multe treziri spirituale puternice care, într-un timp scurt, s-au risipit sau au fost compromise.
(2) De ce acordă Dumnezeu atâta importanță faptului că numai marele preot desemnat poate îndeplini slujba preoțească?
Nu trebuie să concluzionăm că așa trebuie tratat orice lider creștin. În cadrul întregii revelații biblice, miza este mult mai mare decât respectul față de un conducător religios. Ideea centrală este aceasta: numai preotul rânduit de Dumnezeu este acceptat de Dumnezeu pentru a sluji ca preot. Primele versete din Numeri 18 arată clar că numai Aaron și fiii săi trebuiau să poarte răspunderea pentru slujirea sanctuarului și a preoției.
Noul Testament afirmă același principiu: „Nimeni nu-și ia singur cinstea aceasta, ci o primește dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron” (Evrei 5:4). Și apoi aplică adevărul la Isus Hristos (Evrei 5:5). Doar Preotul ales de Dumnezeu este suficient. Iar în deplinătate, acesta este Hristos. El este singurul Mijlocitor acceptat înaintea lui Dumnezeu.
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.