8 Mai
Numeri 16; Psalmul 52-54; Isaia 6; Evrei 13
Încă două episoade triste de răzvrătire pătează istoria israeliților în pustie (Numeri 16).
Primul este complotul organizat de Core, Datan și Abiram. Ei nu stârnesc nemulțumirea printre oamenii de rând, ci în mijlocul unui număr mare de conducători ai comunității — aproximativ 250 de persoane. Esența acuzațiilor lor împotriva lui Moise este dublă:
(a) Consideră că Moise și-a asumat prea multă autoritate. „Toată adunarea este sfântă, fiecare dintre ei, și Domnul este în mijlocul lor” (16:3). Prin urmare, Moise nu ar avea dreptul să se ridice deasupra „adunării Domnului”.
(b) Ei susțin că activitatea lui Moise este compromisă de eșec. Spun că i-a scos din „o țară unde curge lapte și miere” (16:13), promițându-le mult, dar conducându-i în pustie. De ce ar trebui, așadar, să „domnească peste ei” (16:13)?
Raționamentul lor putea părea convingător celor concentrați doar asupra greutăților, celor care resentimentau orice autoritate, celor care uitaseră cum Dumnezeu îi izbăvise din Egipt, celor care nu prețuiau revelația divină și celor impresionați de retorică, dar nepăsători față de propriile lor jurăminte de legământ. Urmașii lor spirituali sunt numeroși și astăzi.
În numele preoției tuturor credincioșilor și al adevărului că întreaga comunitate creștină este sfântă, alte lucruri pe care Dumnezeu le-a spus despre conducerea spirituală sunt adesea ignorate. În spatele acestor pretenții de echitate se ascunde deseori dorința crudă de putere, hrănită de resentimente.
Desigur, nu orice lider din biserică trebuie tratat cu aceeași deferență: unii sunt impostori promovați de ei înșiși și trebuie îndepărtați (cf. 2 Corinteni 10–13). Nici toți cei care protestează nu sunt asemenea lui Core și tovarășilor săi: unii, precum Martin Luther, John Calvin, George Whitefield, John Wesley, precum și Apostolul Pavel sau Amos înaintea lor, au fost reformatori autentici. Însă într-o epocă anti-autoritară precum a noastră, trebuie verificat dacă așa-zișii reformatori sunt modelați de o pasiune sinceră pentru Cuvântul lui Dumnezeu sau doar îl folosesc pentru scopuri egoiste.
În a doua răzvrătire, „toată adunarea copiilor lui Israel” (16:41), alimentată de resentimente oarbe, cârtește împotriva lui Moise și a lui Aaron, acuzându-i că i-au omorât pe răzvrătiții din ziua precedentă — de parcă ei ar fi putut deschide pământul ca să-i înghită.
Mii de oameni pier pentru că întreaga comunitate încă nu înțelesese sfințenia lui Dumnezeu, caracterul exclusiv al pretențiilor Sale, inevitabilitatea mâniei Sale împotriva răzvrătiților și refuzul Său drept de a fi tratat cu dispreț.
Și de ce ar fi generația noastră cruțată, dacă persistă în aceleași păcate?
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.