29 aprilie
Numeri 6; Psalmul 40-41; Cântarea cântărilor 4; Evrei 4
Jurământul nazireului (Numeri 6) putea fi făcut de orice bărbat sau femeie (nu doar de leviți) și era în întregime voluntar. De obicei, era asumat pentru o perioadă mai lungă de timp și se încheia prin anumite jertfe și daruri prescrise (6:13-21).
Acest jurământ avea scopul de a separa o persoană pentru Domnul (6:2, 5-8), fiind o formă de consacrare voluntară. Poate că era însoțit de slujire specială sau de meditație, însă acestea nu constituiau aspectul formal și vizibil al jurământului nazireului. Identitatea nazireului era marcată prin trei abstinențe:
(1) Pe durata jurământului, părul nu trebuia tăiat. Acesta devenea un semn vizibil al consacrării față de Dumnezeu, astfel încât, la încheierea jurământului, părul crescut în acea perioadă era tuns și ars în cadrul jertfei de mulțumire (6:18).
(2) Nazireul trebuia să evite orice contact cu trupurile moarte. Aceasta putea deveni o încercare dificilă, de exemplu, dacă un membru al familiei murea în perioada jurământului. Dacă cineva murea brusc în prezența lui, impuritatea rezultată — considerată o pângărire chiar a părului consacrat (6:9) — trebuia îndepărtată printr-un ritual specific, care includea și tunderea părului contaminat (6:9-12).
(3) În plus, nazireul trebuia să se abțină de la orice băutură alcoolică până la încheierea jurământului (6:3, 20). Aceasta reprezenta, de asemenea, o renunțare semnificativă, deoarece vinul era o băutură obișnuită, mai ales în timpul marilor sărbători. (De regulă, vinul era diluat cu apă, într-un raport variabil — de la trei părți apă la una de vin până la zece părți apă la una de vin — ajungând astfel la o tărie apropiată de cea a berii.)
Simbolismul este destul de clar:
(1) Ceea ce este sfânt aparține în întregime Domnului și este rezervat folosirii Lui (asemenea ligheanului sau efodului). Simbolul era părul, consacrat lui Dumnezeu și netuns până în momentul oferirii lui ca jertfă.
(2) Ceea ce este sfânt aparține Dumnezeului celui viu, nu domeniului morții și al degradării, care sunt consecințe ale păcatului. De aceea, nazireii trebuiau să evite contactul cu cei morți.
(3) Ceea ce este sfânt își găsește centrul și bucuria în Dumnezeu. Nu are nevoie de stimulente artificiale, precum alcoolul, și cu atât mai puțin nu dorește să fie controlat de altceva sau de altcineva în afară de Dumnezeu Însuși.
Cum ar trebui, așadar, membrii noului legământ, în chemarea lor la sfințenie, să se dedice pe deplin lui Dumnezeu, să evite tot ceea ce aparține domeniului morții și să nu fie robi nimănui și nimicui, în afară de Isus Hristos?
Notă: Material preluat și adaptat din cartea autorului D.A. Carson, Din Dragoste Pentru Dumnezeu. Prin această lucrare, echipa de traducere a Bisericii Baptiste Elim Oradea dorește să contribuie la zidirea vieții spirituale a fiecărui cititor.